Doi minori din Câmpia Turzii au furat un autoturism și s-au plimbat prin oraș
La data de 15 februarie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Câmpia Turzii au identificat şi reţinut pentru 24 de ore, trei tineri în vârstă de 15 și 16 ani, bănuiţi de săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, furt în scop de folosinţă şi furt, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul penal.
În fapt, în aceeaşi zi, în jurul orei 16.00, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe strada Teilor din municipiu, s-a produs un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, conducătorul auto plecând de la faţa locului.
În urma activităţilor desfăşurate, s-a stabilit că la data de 14 februarie, cei trei ar fi sustras un autoturism care se afla staţionat pe o strada din municipiu, pe care l-ar fi condus fiecare, pe rând.
La data de 15 februarie, în timp ce la volanul autoturismului se afla tânărul de 15 ani, deplasându-se pe strada Teilor, acesta fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.
Ulterior evenimentului, cei trei s-au deplasat pe o altă stradă din municipiu, de unde au sustras o plăcuţă cu numărul de înmatriculare de pe un alt autovehicul, pe care au montat-o pe autoturismul condus, iar mai apoi au abandonat autoturismul pe o stradă neamenajată.
Cei trei au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi magistraţilor din cadrul Judecătoriei Turda pentru dispunerea altor măsuri preventive.
0 Comentarii