Duminica 22 Decembrie

Doi universitari clujeni şi-au însuşit fără ruşine o lucrare de doctorat a unui profesor de liceu

 

Doi universitari clujeni au copiat fără ruşine o lucrare de doctorat a unui profesor de liceu, iar acum spun că le pare rău.

 

Este vorba despre profesorii universitari Gheorghe Popescu, de la Departamentul de Economie Politică a Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, şi conferenţiarul Radu Danciu, decanul Facultăţi de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii Creştine Dimitie Cantemir.

 

Cei doi profesori sunt acuzaţi de profesorul de economie de la Liceul de Poştă şi Telecomunciaţii din Cluj Napoca, Valeria Gâdiu, că şi-au însuşit fără drept lucrarea de doctorat a acesteia după care au editat o carte şi şi-au pus numele pe aceasta fără a avea niciun drept. 

 

Dacă Târgul de Carte Gaudeamus nu ar fi ajuns la Cluj, probabil, cei doi universitari ar fi scăpat basma curată. "M-am dus la târgul de carte şi la standul Universităţii Dimitrie Cantemir am descoperit cartea domnilor profesori Popescu şi Danciu, care de fapt era teza mea de doctorat. Inclusiv numele tezei de doctorat nu era schimbat. Eu am susţinut doctoratul în perioada 2008-2011, sub îndrumarea domnului profesor Popescu. Am susţinut teza de doctorat în luna ianuarie 2012, iar după aceasta, în luna martie 2012, am scos o carte care de fapt era teza mea de doctorat. Nu am ştiut nimic până acum când cei doi profesori şi-au însuşit cu de la sine putere lucrarea mea de doctorat, pe care şi-au atribuit-o sub forma unei cărţi", spune iritată Valeria Gîdiu.

 

Cartea editată de profesorii Popescu şi Danciu poartă acelaşi nume cu cea editată de Valeria Gîdiu, un an mai devreme: "Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale Cluj-Braşov 1920-1950". Lucrarea de doctorat a Valeriei Gîdiu susţinută la data de 27 ianuarie 2012 poartă acelaşi nume. Pe coperta aceste lucrări de doctorat profesorul Popescu figurează ca îndrumător de doctorat şi nu AUTOR.

 

Conţinutul cărţii e editat de profesorii Popescu şi Danciu, după un an, la editura Coresi din Bucureşti, este identic aproape de sută la sută, cu cea a tezei de doctorat a Valeriei Gîdiu. În plus, în cartea plagiată, profesorul Popescu îşi arogă toate meritele legate de "concepţie, coordonare, redactare, culegere şi corectură text şi tehnoredactare". Această carte a fost pusă în vânzare la târgul de carte cu suma de 60 de lei. 

 

Practica ceor doi universitari nu este nouă în învăţământul superior. Tezele de doctorat ale unor doctoranzi merituoşi sunt însuşite fără jenă de profesorii îndrumători care, ulterior, le publică sub forma unor cărţi ca fiind opera lor. 

 

Valeria Gîdiu a declarat că nu va accepta această situaţie şi va depune o plângere la Consiliul de Etică din cadrul UBB. "Voi consulta şi un avocat şi voi depune şi o plângere penală. Au copiat identic aproape totul. Chiar şi notele de subsol le-au copiat din teza mea de doctorat ca şi când ei ar fi fost la Arhivele Naţionale şi ar fi studiat ani de zile fondurile de documente existente. În fişele de studiu de la Arhivele Naţionale se poate vedea care dintre noi au studiat aceste fonduri de documente", a mai spus Gîdiu.

 

Autorul principal al cărţii profesorul Popescu a declarat că regretă acest incident şi că nu a aflat despre cartea Valeriei Gîdiu decât în momentul în care şi cartea lui a fost tipărită. "Acum ce mai pot să zic, decât că îmi pare rău. Trebuia să o citez la bibligrafie", a spus Gheorghe Popescu. 

 

Decanul de la „Cantemir” nu a putut fi contactat.

 

 

Foto: Gheorghe Popescu

 

 

Foto: Radu Danciu

Comentarii Facebook