Doliu în lumea academică clujeană! S-a stins din viață geologul Ioan Coriolan Balintoni, profesor emerit al UBB Cluj


Profesorul universitar și geologul Ioan Coriolan Balintoni s-a stins din viață, ieri 22 ianuarie 2025. 

Trista veste a fost anunțată de Filiala Cluj-Napoca a Academiei Române, profesorul Ioan Balintoni fiind membru corespondent al acesteia încă din 2017.

Geologul a absolvit în 1963 cursurile Facultății de Științe Naturale-Geografie, Secția Geologie, a Universității „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca. 

În perioada 1994-1996 a devenit conferențiar universitar la Universitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca, Catedra de mineralogie a Facultății de Biologie și Geologie. Mai apoi, între 1996-2004 ajunge profesor universitar titular la aceeași catedră, iar în perioada 2000-2002 este șeful catedrei. În intervalul 2004-2012 este numit profesor consultant al facultății și începând cu anul 2012 este profesor emerit.

Din anul 2007 este conducător de doctorat în cadrul universității, având 5 doctorate finalizate și 5 doctoranzi din Canada și SUA. 

A fost membru al Senatului Universității „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca în perioada 1996-2000 și membru al Comitetului de Cercetare Științifică a Senatului. De-a lungul carierei sale a elaborat numeroase cercetări, concretizate în peste 130 de lucrări științifice.

,,Academia Română, Filiala Cluj-Napoca, primește cu profundă tristețe vestea stingerii din viață, miercuri, 22 ianuarie 2025, a ilustrului geolog, prof. emerit Ioan Coriolan Balintoni, membru corespondent al Academiei Române.

Trupul neînsuflețit va fi depus astăzi, 23 ianuarie 2025, în Foaierul Casei Universitarilor, după ora 10. Începând cu ora 13, va avea loc depunerea de coroane și ceremonia de comemorare.

Funeraliile vor avea loc sâmbătă, 25 ianuarie 2025, în satul natal, Gladna Română, județul Timiș. Dumnezeu să-l odihnească în pace!” , au transmis reprezentanții Academiei Române.


Comentarii Facebook