Duminica 22 Decembrie

Doliu pe scena muzicii românești! Solistul George Nicolescu s-a stins din viață. Artistul studiase la Cluj


Cantautorul George Nicolescu, cunoscut pentru celebra melodie ,,Eternitate” s-a stins din viață la 74 de ani. 

Anunțul a fost făcut de muzicianul și scriitorul Andrei Păunescu.

„S-a stins George Nicolescu. Familia rămasă aici mi-a permis să vă dau vestea. Abia împlinise 74 de ani pe 12 martie. «Viaţa noastră unde e, viaţa noastră ce-aţi făcut cu ea?»”, a scris pe o rețea de socializare Andrei Păunescu.

Solistul s-a născut în 1950, la Ploieşti, judeţul Prahova, potrivit Agerpres.

A urmat cursurile școlii din Bucureşti pentru pacienţii cu ambliopie (1957-1959), având un defect de vedere.

La Cluj a făcut apoi gimnaziul şi liceul (1960-1968) la Şcoala Pentru Orbi (1968-1972).

În 1970 a câştigat premiul I la Festivalul „Tinereţe pe portativ”, la Cluj. 

În 1973 îi apare primul şlagăr, „Eternitate”, una dintre cele mai cunoscute melodii ale sale.

Pe lângă faptul că a fost cunoscut drept un interpret de excepție, solistul a fost și o personalitate marcantă în comunitatea nevăzătorilor.

„Cu profund regret vă anunţăm că astăzi a plecat dintre noi îndrăgitul artist George Nicolescu (12 martie 1950-26 martie 2024), prezenţă de excepţie pe scena muzicii româneşti şi personalitate marcantă a comunităţii nevăzătorilor. Suntem cu sufletul alături de familia îndoliată. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Drum lin, dragul nostru prieten!”, au scris reprezentanții Asociației Nevăzătorilor din România.

De asemena, George Nicolescu a marcat și fotbalul românesc, fiind cel care a dat naștere imnului Petrolului Ploiești.

,,Ramas bun, George Nicolescu! 

Maestrul George Nicolescu, cel care a dat naștere imnului Petrolului Ploiești, s-a stins din viață, astăzi, la vârsta de 74 de ani.

Născut în Ploiești, pe 12 martie 1950, George Nicolescu s-a remarcat cu vocea sa caldă, plina de emoție, lansând, de-a lungul anilor, o serie de șlagăre arhicunoscute, precum "Eternitate", ”Prefă-te inimă în stea” sau "Cântec pentru sănătatea ierbii”!

În 2002 a compus și interpretat imnul Petrolului, echipa sa de suflet, pe care, ulterior, a avut ocazia să-l cânte și de pe scenă, la inaugurarea noului stadion "Ilie Oană".

Rămas bun, Maestre! Condoleanțe familiei îndoliate!”, au transmis reprezentanții echipei.


Comentarii Facebook