Donează sânge și intri gratuit la CLUJ FOLK FEST 2023, în 8 -9 septembrie
Cluj Folk Fest 2023 (ediția a 3-a) susține apelul inițiat de Centrul de Transfuzii Cluj-Napoca de a dona sânge în această perioadă de concedii, când rezervele sunt foarte limitate, iar numărul de donări zilnice este foarte scăzut.
Toți cei care pot să contribuie la rezerva de sânge sunt invitați ca în intervalul 22-25 august să viziteze Centrul de Transfuzii din Cluj-Napoca, strada Nicolae Bălcescu nr. 18 între orele 07:30-13:30.
”Suntem foarte bucuroși că un festival cum e Cluj Folk Fest vine alături de Centru de Transfuzii Cluj-Napoca și ne sprijină pentru că avem nevoie foarte mare de sânge în perioada aceasta”, a spus directorul Centrul de Transfuzii Cluj-Napoca, Ruxandra Novac.
DONATORII PRIMESC, pe lângă beneficiile cunoscute:
- un abonament gratuit la ediția a treia a Cluj Folk Fest, în valoare de 200 RON (cei ce donează joi 24 august) sau
- un abonament redus la 50% din valoarea acestuia, respectiv la prețul de 100 RON (cei ce donează în zilele de 22, 23 și 25 august 2023).
Cei ce donează în intervalul 22-25 august și doresc să beneficieze de abonamente gratuite sau la preț redus pentru Cluj Folk Fest 2023 sunt rugați să completeze formularul de înscriere (Click aici), iar echipa Cluj Folk Fest îi va contacta pentru a le trimite invitația sau codul de reducere.
Cine va cânta la Cluj Folk Fest 2023
Artiștii care vor urca pe scena ediției 2023, de la Camping Colina, la căpătul cartierul Mănăștur, spre Făget, sunt: Teodora Iacob și Whites Notes (Cluj-Napoca), Daniel Făt, Semnal M (variantă acustică), trupa Sunt un frate tînăr (Teo Boar, Dorin Andone, Vlady Cnejevici) cu un show in memoriam Florian Pittiș cu hiturile Pasărea Colibri și renumitul folkist Florin Chilian, toți în 8 septembrie.
În 9 septembrie vor concerta Ana Maria Ivan (câștigătoarea Concursului Național de Talente de la Cluj Folk Fest 2022), Zoltan Butuc, clujeanul Adrian Sărmășan, folkistul veteran Cristian Buică și renumitul Dinu Olărașu.
De asemenea, pasionații de folk vor avea ocazia să participe și la un Concurs Național de Talente în a doua zi de festival, pe 9 septembrie, dotat cu premii în bani, iar la finalul căruia marele câștigător va avea șansa să ofere un recital pe scena ediției viitoare Cluj Folk Fest.
Festivalul propune o serie de discuții intitulate Folk Talks cu invitați ai festivalului a căror nume vor fi anunțate și diverse activități de tip camping pe care vor fi comunicate în perioada următoare.
Prețul abonamentelor EARLY BIRD este de 150 de lei.
Acestea pot fi achiziționate prin intermediul platformei Ambilet.ro, accesând acest link: https://shorturl.at/tABEG
Copiii cu vârsta de până la 12 ani au acces gratuit, iar cei care nu au împlinit vârsta de 14 ani au acces doar însoțiți de un adult plătitor de abonament sau bilet.
Persoanele cu dizabilități pot beneficia de intrare liberă doar pe baza unui act doveditor (copie după certificat care atestă gradul de dizabilitate). Pentru rezervare le rugăm sa ne contacteze la adresa de email: clujfolkfest@gmail.com.
0 Comentarii