Duminica 22 Decembrie

Dorin Așchilean, patronul ACI, i-ar fi dat lui Uioreanu 30.000 de lei. Uioreanu: CAM PUȚIN!

 

Patronul firmei clujene de construcții ACI, Dorin Așchilean, i-ar fi dat lui Horea Uioreanu suma de 30.000 de lei. El apare pe lista de spăgi ținută de șeful de cabinet al lui Uioreanu, Răzvan Pop.

 

Cei 30.000 de lei ar fi fost primiți după ce s-au terminat cei 100.000 de lei ”încasați” de la Ioan Bene, patronul firmei Napoca Construcții.

 

Când suma de bani primită de la Ioan Bene a ajuns spre zero, președintele m-a pus în legătură cu numitul Așchilean Dorin, care a venit în vizită la CJ Cluj de o manieră similară cum a procedat Ioan Bene și, după o discuție purtată cu președintele în biroul acestuia, la care au participat numai cei doi, președintele Uioreanu m-a chemat și mi-a cerut să mă înțeleg cu dl Așchilean asupa unei întâlniri ulterioare. Am convenit cu domnul Așchilean ca, în aceeși zi să merg la sediul ACI Cluj, ceea ce am și făcut, undeva în jurul orei 15.00, unde Așchilean mi-a dat un plic cu bani în care se afla suma de 30.000 de lei în bancnote de 200 de lei. Am revenit la birou și i-am prezentat președintelui, nu mai rețin dacă în aceeași zi sau a doua zi, cuantumul sumei primite. Rețin precis că președintele a fost dezamăgit, probabil se aștepta la mai mult”, a spus Răzvan Pop.

 

Ca și în situația anterioară, președintele mi-a cerut să țin banii la mine și să-i cheltui exact cum am procedat anterior adică să le dau destinația după nevoile sale”, a mai spus  Pop.

 

Firma ACI a construit stadionul Cluj Arena și a beneficiat de la majorare a valorii contractului de la 26 de milioane de euro la circa 36 de milioane de euro.

 

Acum, firma ACI a câștigat licitația privind construcția parcului Tetarom IV din Feleacu, contra sumei de 36 de milioane de lei. 

 

Ce NUME grele apar pe lista de șpăgi a lui Horea Uioreanu

Comentarii Facebook