Miercuri 25 Decembrie

Două clujence sufletiste vor să ajute o familie greu încercată: „Sunt dintr-un cătun unde nici asfaltul n-a ajuns/Haideți să facem bine”


O familie monoparentală din județul Cluj este greu încercată de soartă. Cei doi copii mici nu au văzut jucării și nici nu deosebesc culorile, spune clujeanca Rocsana Contraș, deja cunoscută pentru acțiunile sale de voluntariat pentru persoanele defavorizate din Cluj și din împrejurimi.

Voluntarii strâng bani pentru hăinuțe, jucării, după ce au dus câteva plase cu alimente. 

„Avem o familie monoparentală greu încercată dintr-un cătun unde nici asfaltul n-a ajuns: doi copilași mici, 2 ani și un pic iar celălalt aproape 4 ani, Andrei și Claudiu.

Colega și prietena mea @Rocsana Contraș a ajuns la ei duminică tocmai la recomandarea fiicei mele. După vizita la ei m-a sunat și am să redau convorbirea:

„Carmen, noi am văzut multe! Tu știi ca avem stomac și nu suntem ușor de impresionat. Dar aici e greu Carmen! Doi copii mici și nu am văzut jucării! Nu deosebesc culorile! Nu am văzut o carte de colorat, un creion, o cariocă! Erau în curte niște jucării rupte și stricate din plastic ce păreau aduse de la gunoi. Fără un dulap de haine. Băiețeii îmbrăcați în haine de fetițe, efectiv ce au căpătat. Papucei dezlipiți. Amărâți tare. Stăteau înainte în ceva șură dar a căzut tavanul și acoperișul peste ei. Carmen, copiii ăia au nevoie de jocuri și jucării pt vârsta lor! Forme geometrice, puzzle-uri de la 3 ani, cărți muzicale, cărți cu animale. Am promis băiețelului de 3 ani o mașinuță, citez, MARE. Am venit cu mare apăsare înapoi. Să-i vezi așa cu pământ la gurița și cum se joacă ei cu o foarfecă ruginită. Scutece nu mai avea pentru ăla mai mic. Am greșit un bax și am dus măsura mai mică. Hai să facem ceva că putem mai mult decât 4 plase de alimente!” 

Păi HAI SĂ FACEM! 

Convoc azi toți prietenii mei, Haideți să facem bine! Hai să le ducem jucării pentru vârsta lor, să învețe culorile și formele geometrice și păsări și animale! Să coloreze și să construiască! Haideți să punem mâna de la mâna să ducem hăinuțe pentru băieței! Haideți să ducem mingi și cuburi și puzzle-uri, plușuri și trenulețe! 

Eu și prietena mea Rocsana și familia mea, o să mergem cât de curând înapoi și sperăm CU SPRIJINUL VOSTRU, al celor care țin aproape de noi și ne apreciază munca și implicarea pe toate fronturile și palierele! 

Punem la dispoziție un cont de REVOLUT  RO84BREL0005512249360100 pentru oricine dorește să ne sprijine și după efectuarea transferului doar să vă completați numele la această postare, să avem o evidență a tuturor îngerilor păzitori”, au transmis voluntarele Carmen Kovacs și Rocsana Contraș. 

Comentarii Facebook