Duminica 22 Decembrie

Două fetițe rănite, după ce o mașină condusă de un tânăr fără permis a intrat în zidul camerei unde acestea dormeau


Două fetițe, de un an și jumătate și trei ani, au fost rănite după ce un șofer a intrat cu mașina în casa lor și zidul s-a dărâmat peste ele. Tânărul de 19 ani aflat la volan nu avea permis de conducere și circula cu viteză foarte mare. Din această cauză a derapat și a ajuns în casa oamenilor. Părinții le-au scos imediat pe fete de sub dărâmături. 

Accidentul a avut loc, luni dimineață, în cartierul Ferneziu, din Baia Mare.

Potrivit primelor informații, șoferul unui autoturism VW, în vârsta de 19, ani s-a urcat la volan deși nu deținea permis de conducere. Acesta nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a părăsit șoseaua și s-a izbit violent de zidul unei case.

În urma impactului violent, zidul casei s-a dărâmat peste două fetițe în vârstă de 1,6 ani respectiv 3 ani, care dormeau într-o cameră a imobilului.

Imediat părinții au sărit și le-au scos de sub dărâmături și au chemat ambulanța. Din fericire, nu au fost grav rănite.

Polițiștii l-au testat pe șofer, rezultatul etilotestului fiind zero. Aceștia au stabilit însă că tânărul nu deține permis de conducere. Pe numele lui a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, conducere fără permis și distrugere.


Comentarii Facebook