Duminica 22 Decembrie

Două minore prinse de polițiști după ce și-au înscenat răpirea. Au mințit că sunt aduse la Cluj


Polițiștii din Maramureș au fost puși pe jar de două minore care și-au înscenat răpirea, anunțându-și părinții că sunt duse spre Cluj.

Conform IGPR, la data de 28 octombrie 2020, la ora 13.10, un bărbat a sesizat Poliţia municipiului Sighetu Marmaţiei despre faptul că, în jurul orei 12.00, fiica sa, de 14 ani, a fost răpită.

Conform spuselor bărbatului, aceasta ar fi fost constrânsă să urce într-o maşină de culoare neagră, care a plecat în direcţia localităţii Bogdan Vodă.

După alte 10 minute, respectiv la ora 13.20, o reprezentantă a unui Centru de Primiri Regim Urgenţă din judeţ a sesizat Poliţia despre faptul că o minoră, de 13 ani, instituţionalizată, a plecat fără acordul unităţii.

Minora de 14 ani a transmis mesaje telefonice mamei sale, precizând că a fost răpită, că nu poate vorbi şi că, din câte a observat, autoturismul în care se află se îndreptă spre Cluj.

Gravitatea situaţiei şi riscurile la care puteau fi expuse cele două minore au impus luarea unor măsuri urgente.

De îndată a fost constituită o echipă complexă de cercetare şi căutare, a fost întocmit dosar penal, iar pentru soluţionarea cauzei în timp cât mai scurt au fost mobilizate mai multe forţe şi mijloace din cadrul Poliţiei municipiului Sighetu Marmaţiei, Serviciului de Investigaţii Criminale, Poliţiei oraşului Borşa, din Vişeu de Sus, Dragomireşti, Săliştea de Sus şi din cadrul Postului de Poliţie Comunal Bogdan Vodă.

De la primirea apelurilor, pentru toţi cei implicaţi a început o luptă contra cronometru, toate activităţile fiind coordonate de conducerea Inspectoratului de Poliţie a Judeţului Maramureş, cu sprijinul procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei.

Verificările efectuate ulterior de poliţişti au relevat faptul că minorele au plecat cu acelaşi autoturism, existând posibilitatea ca ele să se fi înţeles în prealabil cu privire la plecare.

Investigațiile au continuat, iar cele două minore au fost depistate la câteva ore, nevătămate, într-o zonă retrasă, de pe raza oraşului Borşa.

Pentru stabilirea cu exactitate a tuturor circumstanţelor în care acestea au plecat, minorele au fost conduse la sediul Poliției Sighetu Marmației.

Astfel, poliţiştii au stabilit că, la cererea lor cele două fete, s-au înţeles în timpul zilei să se deplaseze pe raza oraşului Borşa şi au fost aşteptate de către un tânăr, de 20 de ani, care le-a transportat cu autoturismul până la bunica uneia dintre ele.

Întrucât ştiau că sunt căutate de poliţie, acestea s-au dus într-o zonă retrasă, în care au fost găsite.

Pe toată perioada plecării, cele două minore nu au fost victimele vreunei infracţiuni.

Activităţile pe care le desfăşoară poliţiştii într-un caz de răpire sunt complexe şi presupun gestionarea unor situaţii şi derularea unor activităţi investigative pe toate palierele, precum verificări în teren, exploatarea informaţiilor obţinute, identificarea, localizarea și coordonarea forţelor participante.

Ţineţi cont de faptul că în timp ce poliţiştii intervin la asemenea cazuri, cineva are nevoie în realitate de ajutorul forţelor de ordine!”, mai transmit cei de la IGPR.

Comentarii Facebook