Duminica 22 Decembrie

Două spitale clujene primesc aparate medicale

 

Spitalele clujene primesc noi aparate medicale, în urma unei alocări de fonduri făcută de Consiliul Județean Cluj. 

 

În ședința de luni, 31 august, consilierii județeni vor dezbate două proiecte de hotărâri privind finanţarea multianuală a achiziţionării cu aparatură medicală de ultimă generaţie a Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie ”Leon Daniello” Cluj-Napoca, unitate sanitară aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, respectiv a Institutului Inimii de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare ”„Niculae Stăncioiu” din Cluj-Napoca.

 

Astfel, Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie ”Leon Daniello”, unul dintre cele mai importante bastioane de luptă împotriva tuberculozei şi a bolilor de plămâni din România, îi va fi alocat din bugetul judeţului Cluj, în cadrul unui program de finanţare multianual (2015-2017) suma de 2.000.000 lei pentru achiziţionarea mai multor aparate medicale extrem de performante, precum: un computer tomograf, un turn de chirurgie mini-invazivă, un generator „Ethicon Endosurgery”, o trusă de chirurgie toracică, un aparat Roentgen mobil pentru secţia de Terapie Intensivă, respectiv un ecograf care foloseşte tehnologia EcoDopller. Toată această aparatură medicală, folosită în sistem integrat, va contribui la diagnosticarea rapidă şi precoce a pacienţilor cu cancer pulmonar, respectiv la monitorizarea şi tratarea, cu o rată de succes mult mai ridicată, a celor aproape 25.000 de persoane care se adresează anual, pentru o consultaţie, serviciului ambulatoriu, precum şi a celor circa 5.500 pacienţi care se internează, în fiecare an, în sistem de spitalizare continuă. De asemenea, spitalul înregistrează anual peste 1.000 de cazuri de cancer pulmonar, din care se efectuează aproximativ 800 de operaţii de tumori canceroase şi non-canceroase.

 

În ceea ce priveşte Institutul Inimii din Cluj-Napoca, una dintre destinaţiile medicale de referinţă în ceea ce priveşte adresabilitatea acesteia – anual, peste 35.000 de pacienţi cu afecţiuni cardiovasculare fiind diagnosticaţi şi trataţi în sistem ambulator şi spitalizare continuă, Consiliului Judeţean Cluj îi va aloca, tot în cadrul unui program de finanţare multianual (2015-2017), suma de 550.000 lei pentru achiziţionarea unui aparat digital radiodiagnostic fix mobil de înaltă performanţă. Dotarea cu acest aparat este justificată de faptul că, deşi în acest moment Institutul Inimii deţine două aparate de radiodiagnostic de acest gen, acestea sunt foarte uzate din punct de vedere fizic şi moral, multe dinte elementele componente nu se mai fabrică, motiv pentru care nu mai pot fi puse în funcţiune.

Comentarii Facebook