Duminica 22 Decembrie

Dramă la Cluj! O femeie a murit după ce a așteptat o ambulanță 5 ore și a fost plimbată pe la spitale


O femeie din Sic a murit după ce s-a simțit rău și a fost dusă la spitalul din Gherla, unde a fost ținută ore în șir în containerul de triaj, iar apoi a fost plimbată pe la spitale. 

În seara zilei de 10 ianuarie, familia femeii de 76 de ani a chemat un echipaj de ambulanță la Sic, pentru că aceasta acuza dureri abdominale. Pacienta a fost dusă la Gherla, la spitalul municipal, și ținută cinci ore în containerul de la intrarea în spital, pentru că nu erau ambulanțe cu care să fie dusă la UPU Cluj. ”Mi-au spus că o monitorizează pe camera video de supraveghere. Am cerut să-i dea măcar un calmant, au zis că nu se poate, iar doctorul a vorbit urât”, a spus fiica femeii, citată de Gherla Info.

Ambulanța salvatoare a venit abia la miezul nopții, iar femeia a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe din Cluj.

De la spitalul din Gherla s-a solicitat efectuarea unei tomografii la cap. Femeii i s-au făcut investigații complete, dar nu s-a găsit nimic. A mai fost consultată la abdomen, unde acuza dureri, i s-a făcut un consult neurologic, consultație la chirurgie, i s-a făcut EKG, ecografie. Nu a rezultat nimic, dar exista suspiciunea unui accident vascular cerebral. Colaborarea cu femeia a fost mai dificilă, întrucât aceasta nu cunoștea bine limba română, dar cu ajutorul unui coleg vorbitor de limbă maghiară ne-am descurcat. Astfel că pacienta a fost trimisă înapoi la Gherla, în stare stabilă, pentru monitorizare”, a spus Flavia Topan, purtătorul de cuvânt al UPU Cluj. 

În 11 ianuarie, femeia a fost adusă din nou la spital la Gherla. După câteva ore, a decedat, în urma unui infarct.

Prioritate pentru noi au solicitările venite prin 112. Se știe de mult timp că avem echipaje foarte puține și cazuri tot mai multe. Ambulanța de la Gherla, cu doar două echipaje, face deplasări chiar și la 40 de kilometri distanță. Când ai două mașini plecate din oraș pentru cel puțin o oră, doamne ferește să se întâmple vreun accident grav, nu are cine să intervină. Peste toate se adaugă un nou fenomen, cel al solicitărilor pentru testare Covid, care se realizează în ambulanță și care durează și o oră, timp în care echipajul medical este imobilizat. În cazul de față, pacienta se afla la spital, unde avea parte de supraveghere medicală. De aceea a venit o ambulanță liberă abia după ce s-au rezolvat toate solicitările de pe teren, acestea sunt procedurile”, recunosc cei de la Ambulanță.

Comentarii Facebook