Duminica 22 Decembrie

Drogați la volan în Cluj! Au crezut că e o idee bună să se urce drogat la volan în miezul zilei


Doi șoferi au fost depistați în Huedin, drogați la volan, în urma unui filtru de poliție. 

Luni, în jurul orei 13, polițiștii rutieri din Huedin au prins un șofer de 23 de ani, din comuna Bulz, județul Bihor, care conducea pe străzile localității, deși era drogat. Polițiștii l-au testat cu aparatul drug test, astfel că tânărul a fost transportat la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice.

Drogați la volan în Huedin

Un alt șofer a fost prins în aceeași zi, în jurul orei 23, conducând drogat tot pe raza orașului Huedin. Acesta avea 19 ani și era din comuna Negreni. Poliția l-a transportat la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice pentru a se stabili tipul de substanță pe care tânărul o consumase.

Acum, polițiștii efectuează cercetări în privința celor doi tineri, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. 


Comentarii Facebook