Miercuri 25 Decembrie

Drum lin, zână bună! A plecat la ceruri doctorița Silvia Coman de la MagiCAMP: „Nu se nasc mulți oameni pe Pământ ca Silvia”


A plecat la ceruri doctorița Silvia Coman de la MagiCAMP. Medic, mamă a doi copii, frumoasă ca un înger - o frumusețe strălucitoare, și fizică, și sufletească - luptătoare curajoasă și iubitoare, dedicată 1000% celor care, aflați în fața unor diagnostice crunte, căutau îndrumare, transmit cei de la Asociația Magic.

Zână bună, caldă, calmă, cu voce melodioasă, care când oferea explicații despre vreun diagnostic, procedură medicală sau investigație, parcă spunea o poveste, niciodată nu-i simțeai frica sau panica în voce, în privire - deși sigur că exista, mai ales că ea însăși era pacient oncologic: vreme de 8 ani s-a luptat cu un diagnostic foarte greu, cu recidive și metastaze, dar a continuat să strălucească și a transformat propria luptă cu boala într-o misiune de a ajuta alți pacienți oncologici  

Omul care, la alegerile din 2016, proaspăt diagnosticată oncologic și operată, cu un tub de dren în axilă, pe care trebuia să îl poarte vreo două săptămâni, și-a înfășurat tubul în jurul taliei, și-a pus cei mai largi pantaloni pe care îi avea, ca să poată ascunde punga, și s-a dus să voteze la alegerile locale. Omul care, dacă de la capătul lumii cineva îi cerea ajutorul, ajungea cumva la el și lupta să găsească soluții. Omul care, chiar și atunci când ea era cea vulnerabilă, tot tu îți luai puterea de la ea. Încercam mereu să o protejăm de poveștile grele, dar ne spunea că munca asta îi dă sens, că vrea să ajute și că asta va face, cât timp va putea. Și fix asta a făcut. 

Silvia a fost și va rămâne până la sfârșitul fiecăruia dintre noi,  în sufletul și memoria tuturor celor care am cunoscut-o, un exemplu de putere și dăruire. 

Să ai un astfel de om prin preajmă este o lecție de viață trăită cu frumusețe și sens. Pentru care vom fi veșnic recunoscători și ne vom strădui să o onorăm în fiecare zi a vieților noastre.

Astăzi, însă, doar plângem. Drum lin, zână bună. 

Plecarea ta ne lasă nu doar sărăciți de un om absolut extraordinar, ci și amputați de o bucată consistentă din inimi. Dar, dacă mai există ceva Dincolo, nu avem nicio îndoială că ne vei naviga și de-acolo de Sus, cu răbdare și blândețe, prin toată suferința și dorul pe care le-ai lăsat în urmă-ți”, transmit cei de la Asociația Magic.

Povestea Silviei a fost relatată și de deputatul Emanuel Ungureanu: 

„A murit Silvia, o femeie incredibil de bună și puternică care a luptat pentru salvarea a mii de vieți. Am cunoscut-o pe Silvia acum 4 ani, în același context al trudei neobosite a navigatorilor ce caută soluții pentru copiii afectați de cancer în labirintul sistemului sanitar românesc și cel european. Silvia a reușit să dribleze moartea pentru foarte mulți semeni, a luptat și ea 8 ani cu cea mai agresivă formă a cancerului de piele, melanonumul.

Au fost ani plini de frustrare, mici bucurii și prăbușiri abisale. Silvia a salvat vieți și atunci când îmi mărturisea că a obosit să se lupte pentru a ei. Nu se nasc mulți oameni pe Pământ ca Silvia și pășesc puțin pe aici, mult prea puțin”.

Comentarii Facebook