Drumul Cluj-Oradea devine mai greu! Trafic ÎNCHIS pe un sector de DN1, timp de 8 luni. Ce opțiuni au șoferii - FOTO


Un sector din DN1, între Cluj-Napoca și Oradea, se închide până în noiembrie 2025, din cauza unor lucrări la un pasaj.

Începand de luni, 24.02.2025, ora 14:00, traficul rutier pe DN1, între Oradea și Cluj, pe sectorul cuprins între km 618+760 – km 619+260 va fi închis până în data de 12.10.2025. Concret, circulația între Cluj-Napoca și Oradea, pe ambele sensuri, va fi deviată pe Centura Oșorhei.

Traficul va fi închis și deviat datorită începerii lucrărilor la pasajul suprateran de la ieșirea din Oșorhei, la intersecția dintre Centura Oșorhei, drumul spre Fughiu și DN1. 

Noul pasaj va avea o lungime totală de 402 metri (pasajul propriu-zis + rampe) și o lățime de 10 metri, cu două benzi de circulație pentru fluidizarea traficului într-una din cele mai aglomerate zone.

481071285_958466723092990_4232697697603137190_n.jpg

Care sunt rutele așternative?

Rutele alternative au fost stabilite în funcție de direcția de deplasare și categoria autovehiculelor.

Pe perioada închiderii circulației traficul rutier se va desfășura deviat, astfel: 

 Pentru relația Cluj-Napoca – Oradea
  • DN1 km 618+600 Oșorhei – bretea nou construită – DJ767J (Centura Oșorhei) - Centura Oșorhei – intersecție DJ767J (Centura Oșorhei) cu Centura Oradea – Centura Oradea – intersecție Centura Oradea cu DN1 – DN1 km 623+350 Oradea.

 Pe perioada de executare a lucrărilor vor fi închise intrarea/ieșirea în/din sensul giratoriu existent pe DN1 în zona km 619+020, accesul riveranilor la proprietăți fiind asigurat pe străzile adiacente (DN1, km 618+000 – Str. 440 – Str. 517 – Str. 519 – Str. 512 – Str. 511 – DC 44)

 Pentru Directia Oradea – Cluj Napoca, devierea circulației se va face pe categorii de vehicule, astfel:

Circulația autovehiculelor cu MTMA > 3,5 se va desfășura pe următoarea variantă de ocolire:

  •  DN1 km 623+350 intersecție cu VO Centura Oradea – Centura Oradea – intersecție Centura Oradea cu DJ767 ( Centura Oșorhei) – Centura Oșorhei – DN1, km 618+000, Oșorhei – Cluj Napoca.

Circulația autovehiculelor cu MTMA < 3,5 se va desfășura pe următoarea variantă de ocolire:

  •  DN1 km 620+860 (Oșorhei) intersecție cu DJ767E – DJ767E – intersecție DJ767E cu DJ767J – DJ767J (Centura Oșorhei) – DN1 km 618+600 Oșorhei – Cluj Napoca.

Circulația autovehiculelor rutiere cu MTMA > 3,5 tone între Oradea și punctul de lucru (km 619+260) se va desfășura pe DN1 conform reglementărilor în vigoare.

480883827_958466679759661_8990994328696525850_n.jpg

Comentarii Facebook