Miercuri 18 Decembrie

Duminică s-a fumat iarbă din greu la Electric Castle - Bonțida. Au fost trei zile cu zeci de dosare penale


Ultima zi a festivalului Electric Castle Special Bonțida s-a încheiat cu alte dosare penale pentru consum și trafic de droguri. 

În urma acțiunilor de prevenire și de combatere desfășurate de jandarmi și polițiști au fost constatate în total 85 de infracțiuni.

Efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca au constatat un număr de 42 infracțiuni care vizează încălcări ale Legii 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri și 6 sancțiuni contravenționale aplicate la Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj și cei din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate au constatat 43 fapte penale care vizează încălcări ale Legii 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

Pe linie contravențională, polițiștii au aplicat 82 sancțiuni contravenționale pentru încălcări ale legislaţiei rutiere în conformitate cu prevederile O.U.G. 195/2002, cât și  pentru încălcări ale O.U.G. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.

De asemenea, ca măsuri complementare, au fost reținute 36 permise de conducere. 

În ultima zi, echipajele SMURD au acordat prim ajutor calificat și asistență medicală de urgență unui număr de 125 de persoane, dar nimeni nu a ajuns la spital.

Electric Castle se mută în Cluj-Napoca.

Comentarii Facebook