Sambata 23 Noiembrie

Dumitru Fărcaș prins beat la volan, dar IERTAT pentru că e cetățean de onoare

 

Dumitru Fărcaș a fost prins beat la volan, dar procurorii l-au iertat pentru că e cetățean de onoare al Clujului.

 

Cazul s-a petrecut în noiembrie 2014, când Dumitru Fărcaș revenea de la Festivalul ”Taragotul de aur”, organizat în onoarea lui. El circula la ora unu noapte cu farurile stinse, iar un polițist l-a oprit. I-au fost prelevate probe de sânge și avea o alcoolemie de 1.05 grame la mie alcool sânge.

 

Dumitru Fărcaș s-a ales cu dosar penal, dar un procuror de la Curtea de Apel Cluj a dispus închiderea dosarului pentru că statul nu ar avea nimic de profitat de pe urma condamnării taragotistului.

 

Procurorul susține că nu există interes public pentru urmărirea faptei, în ciuda articolului 16 din Constituție, în care se arată că ”cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminărari”, scrie evz.ro.

 

Dumitru Fărcaș a recunoscut și a regretat sincer fapta. ”A circulat pe o distanță scurtă, de sub 100 de metri, pe timp de noapte, când circulația, atât rutieră cât și pietonală, este redusă. Alcolemia inculpatului a fost relativ redusă, de 1,05 grame la mie. Inculpatul s-a aflat la prima confruntare cu legea penală, este în vârstă de 78 de ani, are funcția de profesor universitar la Academia de Muzică ... are nenumărate distincții și premii, titlul de Doctor Honoris Cauza la Universitatea Constantin Brâncuși din Târgu Jiu”, susține procurorul.

 

Acesta a mai motivat și că taragotistul este cetățean de onoare al orașelor București, Cluj și Baia Mare și a fost decorat de președintele României cu Crucea Serviciului Credincios.

 

Comentarii Facebook