Duminica 22 Decembrie

După 10 ani de așteptare și încercări, Corina și Silviu și-au îndeplinit visul de a deveni părinți


Recunoașterea superputerii mamelor este o continuă poveste în care își fac loc rând pe rând medici ginecologi, asistenți medicali, medici biologi și embriologi, medici neonatologi, dar mai ales viitorii tătici. Astfel, mama devine Soarele în jurul căruia se învârt cele mai importante persoane din viața de gravidă. 

Dacă relația dintre o viitoare mamă și medicii care îi monitorizează sarcina e clară, în privința relației de cuplu lucrurile încep să se schimbe pe parcursul celor 9 luni de sarcină și mai ales după venirea pe lume a copilului. 

Cum se schimbă relația dintre cei doi parteneri, care e impactul sarcinii asupra viitorului tată, cum percepe tatăl cele 9 luni de sarcină și cum se poate el implica în sarcină astfel încât să fie suport pentru mamă detaliem pe larg cu Monica Jianu - medic psiholog clinician, psihoterapeut în cadrul Spitalului Băneasa. Ni se alătură și soții Corina și Silviu Tamaș, părinții primei perechi de gemeni univitelini obținuți prin FIV, în cadrul Centrului de fertilitate și FIV REGINA MARIA din Cluj, a căror poveste sparge barierele normalului.

Sarcinile gemelare sunt unice, speciale, mai ales cele obținute prin FIV - unde există implicații medicale deosebite. O mamă de gemeni este o mamă specială, care din momentul confirmării sarcinii trăiește la dublu, pentru ca în inima și pântecul ei cresc două noi suflete. 

Soții Tamaș au căutat mai bine de 10 ani de zile soluții în lupta cu infertilitatea. Mulți renunță după primele încercări, Corina și Silviu au continuat să creadă și să speră că într-o zi vor deveni părinți. După un deceniu de sperat fără pauză, au reușit. 

Instinctul de mamă a îndemnat-o să ceară ajutor în locul potrivit 

Corina iubește copiii de când se știe, iar visul ei și al soțului a fost dintotdeauna să aibă o viață înconjurată de mulți copii. Doar că în drumul spre atingerea acestui vis au fost nevoiți să facă un ocol de vreo 10 ani.

„Fiecare lucru vine atunci când trebuie să vină, asta este convingerea mea. Poate că acesta a fost și motivul pentru care am avut răbdare, deși am sperat încontinuu că dorința mea și a soțului meu de a deveni părinți, se va împlini! În ultimă instanță am decis amândoi că este necesar să mergem să vedem ce se poate face și dacă putem să primim ajutor medical. După ce am tot căutat informații, am decis să mergem la Centrul de fertilitate și FIV din cadrul Spitalului Regina Maria, Cluj”, își amintesc soții Tamaș.

Ce mai bună alegere medicală, susținută de partener

Pentru Corina și soțul ei a urmat o perioadă de investigații și analize în urma cărora s-a decis că fertilizarea in vitro e singura șansă de a deveni părinți. Corina a urmat toată procedura de FIV cu încredere și calm, bucurându-se de tot suportul soțului ei și al echipei medicale. A înțeles că strategia propusă de medicii care au îngrijit-o este cea mai bună soluție și a urmat-o întocmai. 

„Fiecare caz în parte are o soluție personalizată. Totul se stabilește în cadrul echipei multidisciplinare. Fertilizarea in vitro nu este un miracol, ci o procedură medicală riguroasă, care are protocoale și reguli. Scopul este obținerea unei sarcini și nașterea la termen”, explică Dr. Melihan Bechir, medic primar obstetrică – ginecologie cu supraspecializare în Infertilitate și Reproducere Umană Asistată și Embriolog Senior, atestat ESHRE (Societatea Europeană de Reproducere Umană și Embriologie).

O echipă medicală de top și un soț care i-a oferit tot suportul Corinei în călătoria pentru obținerea sarcinii

„Ne-am dorit dintotdeauna copii și am suferit enorm când am văzut că noi nu putem avea. Foarte, foarte mult am suferit. Dar am știu mereu că trebuie să continuăm să sperăm amândoi, să nu renunțăm. Mi-am dorit să fiu alături de soția mea la fiecare încercare, ne-am susținut reciproc. A fost greu, dar am trecut împreună prin toate încercările”, își amintește Silviu despre perioada de dinaintea începerii procedurii de FIV. 

Odată realizată procedura de fertilizare in vitro, Corina a decis sa plece într-un loc cu aer curat și liniște, așa că a mers la țară. De la implantarea embrionului și până la confirmarea sarcinii sunt necesare circa două săptămâni, aceasta fiind așa numita „perioadă de așteptare”, o perioadă crucială pentru obținerea sarcinii, în care pacienta are nevoie de foarte multă liniște, înțelegere, susținere.

Cât de importantă e susținerea din partea partenerului pentru o femei gravidă care a obținut sarcina prin FIV, după multe încercări și multe eforturi?

„Modul în care fiecare partener face față stresului infertilității și a tratamentului FIV, mai ales după ani de zile de încercări, poate fi foarte diferit, iar acest lucru poate duce la diverse neînțelegeri. Sunt oameni care apelează la sprijin pentru a fi ajutați de profesioniști să treacă peste fricile ce pot apărea în astfel de cazuri, dar sunt și oameni care preferă să ignore necesitatea unor discuții care să îi elibereze de stres. În cadrul unui astfel de cuplu, susținerea în continuare a viitoarei mămici este foarte importantă, cu atât mai mult cu cât pentru ea lupta nu s-a terminat. Este doar începutul unei alte călătorii, în care are nevoie de înțelegere, iubire, răbdare și prezență. Dacă unul dintre cele mai bune lucruri pe care partenerul le-a făcut pentru partenera sa în timpul tratamentului FIV a fost să-i arate o empatie nesfârșită, și pe parcursul sarcinii obiceiul trebuie continuat. Partenera trebuie încurajată să-și împărtășească sentimentele, ea are nevoie doar să fii alături de ea și să-i arăți înțeleger”, povestește psih. Monica Jianu, Spitalul Băneasa. 

5.png

Suportul tatălui în procesul de FIV face medicina să fie extraordinară

„Primul test de sarcină pe care l-am făcut, exact atunci când mi s-a recomandat să-l fac, a fost pozitiv! Bucuria a fost fără margini, am trăit-o eu și soțul meu, îmbrățișați și plini de speranță, dar am ales amândoi să rămânem calmi și să avem răbdare până ce vom avea confirmarea clară”, povestește Corina.

Nu ne venea să credem că după 14 ani de așteptare, am văzut cele 2 liniuțe pe testul de sarcină. Ne-am bucurat enorm., își amintește Silviu. 

La prima ecografie, realizată de conf. univ. dr. Romeo Micu a venit și marea surpriză. Testul de sarcină a ieșit pozitiv din prima, iar acum se confirma nu doar sarcina, ci și faptul că embrionul se divizase spontan și era o certitudine că sarcina Corinei era gemelară, cu o evoluție normal.  

„A fost o premieră și pentru noi, pentru că aceasta a fost prima pereche de gemeni univitelini rezultați prin fertilizare in vitro, după implantarea unui singur embrion. O situație specială, care a adus multă bucurie părinților, dar și nouă, echipei medicale. Un caz pe care l-am urmărit cu foarte multă atenție, pentru o evoluție perfectă a sarcinii”, a spus conf. univ. dr. Romeo Micu.

Corina și Silviu retrăiesc cu aceeași emoție prima ecografie: „Din momentul acela, amândoi am început o nouă viață”, spune Silviu. 

Pas cu pas spre o întâlnire cu cele două inimi în oglindă

„La ecografia morfofuncțională s-a văzut clar că este o sarcină gemelară, monocorială, biamniotică, ceea ce înseamnă că erau doi saci amniotici și o singură placentă. O surpriză, dar în egală măsură o responsabilitate mult mai mare pentru echipa medicală, pentru că o sarcină gemelară implică o serie de riscuri pe care trebuie să le prevenim sau să le anticipăm. Dar, dacă luăm în calcul finalul, care a fost unul perfect, cu venirea pe lume a doi copii sănătoși, atunci avem certitudinea că toată lumea și-a făcut treaba perfect”, explică conf. univ. dr. Romeo Micu.

Corina s-a simțit foarte bine în timpul sarcinii. Își amintește cu emoție momentul în care a simțit primele mișcări ale gemenelor ei, la început ca o zbatere de fluture, apoi din ce in ce mai intens. Sunt amintiri care îi vor rămâne întipărite în minte pentru totdeauna, iar soțul ei a fost pas cu pas alături de ea, contribuind semnificativ la starea de bine a mamei pe parcursul celor 9 luni de sarcină.

Nașterea a fost cea mai fericită zi din viața celor doi, mai ales că se realiza una dintre dorințele arzătoare ale soților Tamaș. Finalul poveștii medicale vine cu o dublă împlinire, fiindcă nu se gândeau că în urma unei proceduri de FIV se vor bucura de doi copii. Acest lucru a venit ca un fel de compensație pentru toată răbdarea pe care au avut-o împreună de-a lungul timpului.  

„Fetele noastre sunt perfecte! Sunt pline de vitalitate, se dezvoltă perfect, sunt foarte cuminți și sunt lumina vieții noastre. Suntem doi părinți fericiți, o familie împlinită”, spun zâmbind soții Tamaș. 

Povestea soților Tamaș este un exemplu de voință, putere și implicare, nu doar pentru cuplurile care se luptă cu infertilitatea, ci pentru toți viitorii părinți. Se vorbește din ce în ce mai des despre necesitatea implicării tatălui în perioada sarcinii, despre cum această experiență aduce beneficii nu doar mamei, ci și întregii familii, contribuind la o legătură mai puternică și la o pregătire mai bună pentru rolul de părinte. 

6.png

Cum poate fi tatăl implicat în pregătirea pentru venirea pe lume a copilului?

„Implicarea tatălui încă dinainte de naștere este importantă nu doar pentru echilibrul emoțional al mamei, ci și pentru starea de sănătate a bebelușului. Chiar dacă tatăl nu poartă în pântece copilul, acesta poartă pe umeri o responsabilitate foarte mare, iar de aici apar și situații tensionate, frici, griji. Ce este important de menționat, că întotdeauna există o soluție de suport pentru viitori tătici, iar atunci când simt că nu reușesc să facă față contextului, e important să apeleze la un specialist. Pe parcursul sarcinii mamei, tatăl poate oferi suportul psihoemoțional al mamei, se poate implica în reorganizarea casei pentru primirea bebelușului, organizarea camerei bebelușului etc. Viața de părinte începe în momentul confirmării sarcinii partenerei. Atât în perioada prenatală, cât și în perioada postnatală, ambii părinți vor avea de trecut peste o serie de evenimente, comunicarea și răbdarea sunt cheia. Primele cumpărături pentru bebeluș – care pot isca divergențe nu de puține ori, prima ecografie sau prima noapte acasă, prima baie a copilului etc Toate acestea sunt momente în care și tatăl are un rol vital”, detaliază psih. Monica Jianu, Spitalul Băneasa.

Mamele fac cu adevărat medicina să fie extraordinară, însă puterea lor vine și din susținerea taților, a medicilor și a celor din jur. Iar pentru a aduce pe lume un copil, este nevoie de o întreagă echipă. 

De câți oameni e nevoie ca să aduci pe lume un copil? 

Echipa care a făcut posibilă venirea pe lume a două fetițe gemene univiteline:

Corina Tamaș - Mama

Silviu Tamaș - Tata

Dr. Dr. Melihan Bechir, medic primar obstetrică – ginecologie cu supraspecializare în Infertilitate și Reproducere Umană Asistată și Embriolog Senior, atestat ESHRE (Societatea Europeană de Reproducere Umană și Embriologie)

Conf. univ. dr. Romeo Micu, medic primar obstetrică ginecologie, Spitalul Regina Maria din Cluj-Napoca

Dr. Sorin Andreica, medic primar neonatologie, Spitalul Regina Maria din Cluj-Napoca

Embriolog/biolog – Dr. Cristina Zlătescu, Medic Primar Obstetrică Ginecologie și embriolog  (parte din echipa de FIV din cadrul Spitalului Regina Maria Cluj)

Asistent șef  - Corina Cordoș, Asistent Șef, secția de Obstetrică Ginecologie

Asistent șef neonatologie – Dorina Coroi, Asistent Șef Secție Neonatologie și consultant în alăptare.

Comentarii Facebook