E dezastru într-o comună din Cluj. Canalizarea refulează la fiecare ploaie, oamenii au ajuns în pragul disperării: Călcăm în aceste dejecții, insuportabil


Pe o stradă din satul Sânnicoară, comuna Apahida, fiecare ploaie este așteptată cu groază de locuitori. De ani de zile, canalizarea de pe Aviator Traian Darjan se revarsă, iar dejecțiile și mizeria se scurg pe strada principală. Oamenii zic că dejecțiile ajung chiar și la un pârâu din zonă, situația fiind un pericol de sănătate publică.

Autoritățile ridică din umeri. Motivul revărsării frecvente ar fi locuitorii unui alt sat care au fost prinși că au racordat ilegal apa pluvială în canalizare. Timpul trece, iar lucrurile rămân la fel, la fiecare ploaie mizeria ajunge în casele oamenilor. 

„De mai bine de trei ani, la fiecare ploaie, canalizarea de pe această stradă se revarsă, iar dejecțiile și mizeria se scurg pe strada principală. Strada devine impracticabilă, fiind plină de fecale și hârtie igienică, iar mirosul este insuportabil. Această situație nu numai că afectează direct locuitorii din zonă, dar reprezintă și un pericol de sănătate publică, deoarece aceste dejecții ajung într-un pârâu din apropiere, de unde se răspândesc într-un stufăriș”, a relatat bărbatul pentru Știri de Cluj. 

3.jpeg

„Am făcut numeroase reclamații, însă până în prezent problema nu a fost rezolvată. Canalizarea nu poate face față volumului de apă pluvială, deoarece aceasta este legată în sistemul de canalizare, ceea ce duce la revărsări frecvente. Cea mai gravă problemă este că noi, locuitorii, suntem nevoiți să călcăm în aceste dejecții și să le purtăm pe roțile mașinilor, contribuind astfel la răspândirea mizeriei”, precizează clujeanul. 

4.jpeg

Probleme apar nu doar în timpul averselor, spun locuitorii, canalizarea se înfundă aproape zilnic. 

„La ploaia de săptămâna trecută canalizarea a refulat și apa plină de fecale a intrat în casa oamenilor pe urma în valea care în acte apare betonată din fonduri europene, dar care nu mai duce nicăieri fiindcă s-au acordat autorizații de construcție deasupra ei și s-a umplut de pământ.Persoanele din satul Dezmir, care au fost prinse că au racordat ilegal apa pluvială în canalizare, nici măcar nu au fost sanctionați, ci miraculoasa soluție a fost de a face anexa la contract cu fiecare și a le factura această apa pluviala, neținând cont de faptul că această apă pluvială amestecându-se cu apa menajeră și dejecții, în satul Sânnicoară intră în casele oamenilor. Menționez faptul că această canalizare se colmatează și se înfundă aproape zilnic. Mașina de vidanjare este trimisă rezolvând parțial problema pana la următorul apel”, a mai punctat bărbatul pentru Știri de Cluj. 

5.jpeg

Comentarii Facebook