Vineri 22 Noiembrie

E plin Clujul de scandalagii, ce a pățit o femeie care n-a vrut să deschidă ușa unui necunoscut care a sunat la interfon: „Atenție la cine deschideți”


Clujenii sunt terorizați de străinii care le tulbură liniștea. Mai mulți oameni se plâng că în blocul în care stau ar fi încercat să pătrundă indivizi, sunând la interfon aleatoriu. Dacă ușa nu se deschide, aceștia devin agresivi și aruncă cu pietre în geamurile locatarilor de la parterul blocurilor.

Atenție la cine deschideți interfonul! Aseară la ora 21:45 a sunat cineva la interfon, nu am deschis dacă nu a spus cine este, dar la câteva minute m-am trezit cu o piatră în geamul de la living eu stând la parter. Deci atenție!”, a transmis o clujeancă.

Vorbim chiar despre strada Eroilor, oamenii care trăiesc la parter sunt terorizați, un clujean a confirmat problema: „Avem aceeași problemă, și la mine tot la parter. Se pare că devine un obicei pentru un distrus care se plictisește”. 

Se pare că metoda este folosită și de hoții de biciclete: „Se fură biciclete la greu!!! NU mai depozitați biciclete în casa scării și nu deschideți necunoscutilor!”, a transmis un alt bărbat.

Cu părere de rău, oamenii ezită să sune la Poliție, deși unii indivizi se manifestă agresiv, este și cazul femeii care a reclamat situația pe un grup de Facebook destinat locuitorilor din Cluj. Astfel, infractorii doar prind la curaj și îi terorizează pe alții.

Comentarii Facebook