22 decembrie reprezinta cea mai fericita zi din viata mea si ziua in care am fost cel mai mandru de faptul ca sunt cetatean al acestei tari. Nici o alta zi nu a insemnat mai mult pentru mine.

Pe atunci eu  eram strungar, la Electrometal, in apropiere de Terapia. Faceam liceul la seral si eram angajat in productie. Aveam 19 ani si eram un rebel, ascultam rock si Europa Libera si mergeam la munca la 6 dimineata dupa cozi enorme la urcatul in troleibuze, in Manastur. Atmosfera era apasatoare la Cluj in acel decembrie 1989. In 21 mama nu m-a lasat sa ies din casa, cred ca aveam sanse sa fiu impuscat pentru ca am vrut sa ma duc la Fabrica de Bere dar mi-a telefonat disperata din centru, exact de pe Napoca ca sa nu ies cumva ca se trage. Era contabila la Gostat si era la doi pasi de impuscaturile si evenimentele din 21 din centrul Clujului.

Una peste alta am iesit deodata cu intreaga industrie clujeana, muncitorime in dimineata zilei de 22 decembrie 1989. Sirena a sunat adanc, sfisietor de trist dupa o zi si o noapte terifiante la Cluj, cu morti, sange si creieri imprastiati pe ciment. Si toti muncitorii s-au incolonat cu scopul de a ajunge in centru: CUG-ul, Terapia, tot ce misca industrie a iesit in dimineata aceea. Nu a existat nici un baraj al autoritatilor comuniste pana la Consiliul Judetean unde coloana uriasa de muncitori care striga Jos Comunismul a vazut un palat inconjurat de TAB-uri.

Nu s-a tras ca era macel daca se tragea in plin. Era genocid. O masa uriasa de oameni neinarmati impotriva unor TAB-uri. Nu aveam nici o sansa. Dar nu doar ca nu s-a tras dar s-a fraternizat. Apoi coloana s-a urnit si am ajuns la Libraria Universitatii unde era o atmosfera incredibila, de mare entuziasm patriotic. Geamurile librariei s-au spart si tot ce era propaganda comunista a fost ars.

Intre timp, scriitorii de la revista Tribuna au scos un radio vechi la geam si s-a anuntat fuga dictatorului. Au fost scene teribile de entuziasm, unice, ne imbratisam cu totii extaziati. Pe jos erau lumanari care omagiau mortii revolutiei. Atunci l-am cunoscut pe unul din primii primari ai Clujului, Valean, care s-a urcat pe statuia lui Matei Corvin si a incercat sa organizeze lumea. Am facut parte din detasamante muncitoresti care cautau teroristi. Atunci l-am cunoscut pe Victor Lungu, specialist in Revolutie nr.1 la Cluj care era foarte activ.

Tin minte toate momentele magice de atunci: venirea Doinei Cornea, care avut atunci absolut tot Clujul la picioare, vestea ca Nemes a murit apoi bucuria ca a fost doar ranit, entuziasmul, sentimentul de renastere nationala, toleranta, constituirea CFSN Cluj, aparitia saptamanalului "Clujul Liber" si aparitia a doua cotidiene necomuniste clujene, Adevarul si Szabadszag.

Vreau sa mai spun, pentru amatorii de lectura, ca exista 5 volume despre revolutia clujeana!

Ma intreb ce mai simt romanii acum, dupa 21 de ani, daca sunt constienti ce fapt istoric decisiv s-a intamplat atunci si daca isi mai cinstesc eroii?

                                                                                                                                                     Tiberiu Farcas

Explicatie Foto: Calin Nemes vorbeste, la cateva saptamani de la 21 decembrie 1989, dupa ce si-a revenit, la statuia lui Mihai Viteazul!