Duminica 22 Decembrie

El a abandonat un bebeluș mort pe Mihail Kogălniceanu - FOTO - Îl recunoști? MĂREȘTE IMAGINEA

 

Polițiștii din Cluj au prezentat o imagine cu un bărbat care este bănuit că ar fi abandonat un bebeluș în 3 martie pe strada Mihail Kogălniceanu. 

 

La data de 03 martie, ora 10.49, Poliţia Cluj a fost sesizată cu privire la faptul că a fost găsit cadavrul unui nou-născut, abandonat în municipiul Cluj-Napoca, pe aleea care face legătura între strada Mihail Kogălniceanu şi strada Avram Iancu.

 

Camerele de supraveghere din zona în care a fost săvârşită fapta au înregistrat imagini ale unui bărbat care nu a fost identificat până în prezent.

 

Poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Cluj, sub îndrumarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de pruncucidere, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 177 Cod Penal”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj. 

 

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Cluj îi roagă pe toţi cei care pot oferi date despre această persoană să apeleze numărul de urgenţă 112.

 

Copil avortat, găsit pe strada Mihail Kogălniceanu din Cluj-Napoca, într-o pungă


 

Reprezentanții IPJ Cluj nu au dorit să pună la dispoziția presei imagini de pe strada Mihail Kogălniceanu, deoarece acest lucru ar afecta anchetei. Bărbatul care apare în imagini a fost urmărit cu ajutorul camerelor de supraveghere prin tot orașul, el ajungând în dimineața zilei de 3 martie și la Janis.

Comentarii Facebook