Elena Udrea este studentă la Cluj, la buget
Elena Udrea este studentă la Cluj, pregătindu-se în specializarea ”Asistenţă pastorală”.
Elena Udrea s-a înscris la cursurile de masterat ale Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.
”Dorinţa mea e să mă pregătesc în consiliere pastorală tocmai pentru a putea să-i spijin pe cei care au probleme de natură emoţională, spirituală, care se pot trata inclusiv prin metode religioase. Pe viitor s-ar putea să mă înscriu chiar la facultate, dar momentan m-am înscris la master, pentru a putea fi cât mai repede aproape de cei care au nevoie de sprijin. (...) În faţa morţii, nu există atei. Dumnezeu ne aduce la un moment dat în faţa lui”, a explicat Elena Udrea la RTV.
Elena Udrea a intrat pe unul dintre cele patru locuri bugetate de la Specializarea Consiliere partorală și asistență psihosocială, cu media 8,20. Udrea a luat 9.10 la criteriul 1 și 6,85 la criteriul 2, fiind declarată admisă.
Deputatul Elena Udrea a spus că vrea să îi ajute pe oameni ”prin credinţă”. Udrea spune că vrea să fondeze ”Institutul Fericirii”, un ONG pentru sprjinirea oamenilor de a fi ”fericiţi în viaţă”.
10 Comentarii
Ca sa vezi ce-i porta diavolul..Nu au pic de rusine si bun simt. Astea sunt alesi de oameni si mai departe stie ea ce face..Prostii tolereaza.
Cum sa furi legal, sa fii hot legal in romania. Iti iei o sutana si te numesti popa. Scutit de taxe pe viata si inca 200 ani.
Pacatele NU-vor fi uitate !!!!! ce zice Lenutza???
La parnaie se traieste bine la biblioteca, infirmerie si capela. Nu e proasta blonda...
Ești umblat prin penintenciare
da sa versi iei locurile la viitorii someri.
Nu e proasta tanti Udrea, acuma trece de partea cealalta a politicii, la adevaratii "afaceristi" ai acestei tari, cei care au imunitate parohiala...
fix la ceva de genul m-am gandit si eu
poate sa vina sa se spovedeasca sub sutana
:)) nice