Duminica 22 Decembrie

Elev din Cluj, CONDAMNAT la zece luni de închisoare pentru trafic de adeverințe medicale. A fost dat în vileag de o profesoară


Un tânăr de la un liceu din Cluj-Napoca, abia devenit major, a fost condamnat la zece luni de închisoare, cu suspendare, pentru infracțiunile de  complicitate la fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată și de complicitate la uz de fals, în formă continuată. Băiatul a fost acuzat de trafic de adeverințe medicale în propriul liceu. Polițiștii au descoperit peste o sută de adeverințe falsificate și vândute de elevi ce plăsmuiau hârtiile pe care treceau parafe și nume inexistente de medici. 

S-a ajuns în instanță, până la Curtea de Apel Cluj, căci inițiatorul a cerut o pedeapsă mai blândă decât cea dată de instanța de fond, cerere însă respinsă în urmă cu câteva zile, astfel că sentința a rămas definitivă. Elevul a atacat cu apel sentința, care a fost însă menținută, în urmă cu câteva zile, notează actualdecluj.ro.

Din analiza probatoriul administrat în faza de urmărire penală rezultă că în perioada septembrie 2016 – decembrie 2017, inculpatul a facilitat contrafacerea a nu mai puțin de 113 de adeverinţe medicale, sens în care a plăsmuit tipizatele înscrisurilor, prin imprimarea în corpul lor, cu ajutorul tehnicii de calcul, de impresiuni de ştampile şi de parafe asociate fictiv unor medici de familie având nume reale ori imaginare, conduită urmată de încredinţarea celor 113 înscrisuri, cu titlu oneros, către mai mulţi elevi din cadrul Colegiului Naţional Pedagogic ”Gheorghe Lazăr” din Cluj-Napoca, știind că scrierea şi semnătura urmează a fi contrafăcute iar în cuprinsul tipizatelor se vor atesta situaţii medicale reale sau fictive pentru justificarea unor perioade de absenteism, acţiuni succedate de folosirea înscrisurilor astfel contrafăcute pentru justificarea absenţelor şcolare ale elevilor nominalizaţi în adeverinţele medicale.

O profesoară, diriginte de clasă, a devenit suspicioasă având în vedere numărul crescut de absențe

Adeverințele medicale par a fi eliberate de către acelaşi medic, dar în dreptul numelui acestuia figurează coduri de parafă diferite, și respectiv acelaşi cod se regăseşte în cuprinsul adeverinţelor medicale „eliberate” de medici diferiţi. Direcţia de Sănătate Publică Cluj a stabilit că cel puţin 22 de medici figurează în cuprinsul înscrisurilor analizate cu coduri de parafă diferite faţă de cel real, iar unele persoane care apar în cuprinsul adeverinţelor medicale ca medici nu există în lista comunicată de către DSP Cluj.

Directorul Colegiului, Mircea Bertea, a fost audiat în proces și a arătat că au fost efectuate verificări în privinţa scutirilor medicale iar în cursul acestei proceduri o elevă a recunoscut faptul că motivările pe care le prezenta dirigintei erau cumpărare de la un tânăr, aceasta recunoscând și că ea însăşi a vândut astfel de adeverinţe unor colegi de clasă.

O profesoară, diriginte de clasă, a devenit suspicioasă având în vedere numărul crescut de absențe ale unei eleve și a luat legătura cu medicul de familie al acesteia, iar medicul a negat că ar fi eliberat adeverinţe medicale pentru aceasta. 

Sub aspectul periculozităţii infractorului, observăm că este vorba despre o persoană fără antecedente penale, bine integrată social, că numeroase acte materiale au fost comise în timpul minoratului şi că, deşi a trecut o perioadă destul de lungă de timp de la momentul când, prin intervenţia organelor judiciare, s-au epuizat infracţiunile ( aproape 5 ani ), inculpatul nu a mai comis vreo altă faptă penală, însă circumstanţele personale favorabile inculpatului nu pot contrabalansa aspectele care trădează gradul de pericol social ridicat rezidând din circumstanţele concrete în care a fost manifestată conduita infracţională”, a arătat Curtea de Apel Cluj în motivarea respingerii apelului – despre care a arătat că e ”vădit nefondat”.

Comentarii Facebook