Duminica 22 Decembrie

Cluj: Elevă vaccinată din greșeală cu Johnson. Nu i-au dat certificatul de vaccinare, ci au dat-o afară


O elevă de la Colegiul Tehnic Raluca Ripan a fost vaccinată din greșeală cu Johnson, din neglijența celor de la centrul de vaccinare de la Colegiul Tehnic Anghel Saligny.

M-am dus luni la centrul de vaccinare de la Colegiul Tehnic Anghel Saligny. Am completat cererea și nu mi-a cerut vârsta, numai CNP -ul și datele de pe buletin (adresă, nume). 

M-am dus și m-am vaccinat cu Johnson și apoi mi-a spus doamna că nu aveam voie să mă vaccinez pentru că nu aveam 18 ani. 

Am ieșit și am stat 10 - 15 minute pentru a se vedea dacă apar semne adverse. 

Atunci când a vrut să îmi iau certificatul de vaccinare mi-au spus că nu mi-l pot da pentru că nu am 18 ani și că mi-l vor da când o să fac 18 ani (în februarie 2022) sau când se rezolvă”, a relatat I.S, eleva vaccinată, pentru Știri de Cluj.

Tânăra de 17 ani ne-a spus că singură a ales să se vaccineze cu Johnson, dar că nu a fost informată deloc că acest vaccin este numai pentru persoane de peste 18 ani. ”Au spus că își asumă greșeala, pentru că trebuiau să mă informeze. Acum mă simt puțin rău, dar cred că sunt efectele vaccinului”, ne-a relatat eleva vaccinată. 

COVID-19 Vaccine Janssen este un vaccin care se administrează adulților cu vârsta de 18 ani și peste, informează Agenția Națională a Medicamentului.

Eleva vaccinată din Cluj-Napoca ar fi trebuit să fie imunizată cu Pfizer, care este folosit în cazul copiilor care au împlinit 12 ani.

Untitled.jpg

Fratele tinerei a spus că doamna doctor a scos-o pe ușă rapid și îi cere prefectului Tasnadi Szilard să ia măsuri. 

Unul dintre reprezentanții Centrului de Vaccinare ne-a spus că sistemul informatic permite înregistrarea minorilor, dar nu și eliberarea certificatului.

S-a transmis mai departe către București problema și așteptăm un răspuns. 

Tabletele permit înregistrarea în sistem a minorilor, dar nu și eliberarea de certificate, dacă s-au vaccinat cu Johnson. Probabil este o greșeală informatică. Ar trebui să nu permită înscrierea CNP -ului și atunci nu s-a vaccina. 

Noi avem 500 de persoane pe zi la vaccin și numai un medic și trei asistente. Este un volum mare de muncă. Alături de tânără s-a vaccinat și tatăl ei, cu Pfizer. Tânăra a optat pentru Johnson. 

Noi am raportat situația la DSP Cluj și la Primăria Cluj-Napoca și așteptăm răspuns”, a spus unul dintre angajații Centrului.

-----------------

UPDATE

Medicul coordonator al centrului, dr. F. M. a transmis Direcției de Sănătate Publică Cluj o notă de informare privind eroarea administrării vaccinului la o persoana sub vârsta de 18 ani.

Din relatarea doamnei doctor reiese că: ”La data de 15.11.2021, la ora 8,00 s-a prezentat o persoană de sex feminin, pe nume S. I. L. pentru vaccinare cu Johnson&Johnson. Doamna doctor a scanat cartea de identitate pe tabletă cu

credențiale Johnson&Johnson, iar tableta a indicat că ”persoana poate fi vaccinata, nu are nici o doza” situație în care datele au fost transmise și preluate în RENV. S-a continuat cu completarea chestionarului și cu anamneza efectuată de Dr. R.C. persoana nu a fost întrebată dacă este minoră) apoi s-a continuat cu vaccinarea cu tipul de vaccin Johnson & Johnson.

În momentul în care s-a încercat scoaterea adeverinței a apărut mesajul ”eroare la salvarea datelor: vaccinul nu a fost adăugat din cauza unor erori; persoanele sub 18 ani nu se pot vaccina cu acest produs (Johnson&Johnson)”.

În această situație doamna doctor a comunicat Direcției de Sănătate Publică incidentul, iar DSP a solicitat punct de vedere de la CNSCBT (Centrul National de Supraveghere si Control al Bolilor Transmisibile).

Având în vedere precizarea CNSCBT, medicul vaccinator urmează să transmită o notă explicativă prin care să detalieze toată situația, în vederea înregistrării vaccinării în RENV și generării adeverinței de vaccinare”, precizează Prefectura Cluj.

Prefectul Clujului, Tasnadi Szilard, a spus că acest incident va fi semnalat STS-ului și beneficiarului de aplicație, urmând să se remedieze și  eroarea din sistemul informatic.

Comentarii Facebook