Elevii de la Liceul Gheorghe Șincai, ANCHETAȚI pentru că îi bășcălesc pe profesori pe Facebook

 

Mai mulți elevi de la Liceul Teoretic Gheorghe Șincai din Cluj-Napoca sunt anchetați de o comisie specială pentru că își bat joc de profesori și postează fotografii ”amuzante” pe un grup privat de Facebook.

 

Sunt un simplu student al Liceului Teoretic Gheorghe Sincai, un liceu cu renume, in care an de an promovabilitatea la examenul de Bacalaureat este de 100%. Ce se intampla in acest liceu, insa, este cu totul diferit. Datorita unui simplu grup secret, creat pe facebook, un grup in care elevii posteaza poze amuzante cu profesori, un pamflet putem spune. Din aceasta cauza, zeci de elevi sunt chemati de o anunita comisie a scolii, iar cativa sunt chiar dati in judecata de anumiti profesori pentru unele postari. Vreau sa stie lumea ce se intampla la acest liceu, in care pentru o actiune nevinovata putem primi sanctiuni foarte drastice”, ne-a relatat R.L.

 

Inspectorul general școlar Cluj, Valentin Cuibus, a declarat pentru Știri de Cluj că știe despre existența acestui grup, din care fac parte 600 - 700 de persoane. ”Nu mai este vorba despre un grup privat, pentru că sunt circa 600 - 700 de membri. Este o anchetă în derulare, care va stabili dacă fotografiile și filmele postate s-au realizat în timpul orelor, ceea ce este interzis prin regulament. Cred că este un fel de glumă între elevi, dar este posibil să fi fost depășite limitele”, a spus Valentin Cuibus.

 

Este un grup care s-a format. Au făcut niște postări, cercetăm și audiem”; a declarat prof. dr. Ioan Todea, director Liceul Teoretic ”Gheorghe Sincai”.

 

Acesta nu a confirmat faptul că elevii ar fi fost dați în judecată de profesori. ”Să vă interesați la Tribunalul Cluj”, a declarat Ioan Todea.

 

Ancheta de la LIceul Gheorghe Șincai va fi terminată săptămâna viitoare.

Comentarii Facebook