Duminica 22 Decembrie

Elevii din Cluj-Napoca au ținut începutul anului școlar pe terase, îmbrăcați cu haine de firmă - FOTO

 

Elevii clujeni au așteptat cu sufletul la gură să se termine festivitățile de început de an școlar pentru a da iama pe terase. Piața Muzeului a fost neîncăpătoare pentru elevii dornici să își povestească aventurile din vacanță.

 

Ținutele alese de elevi au fost deosebite și în acest an. Îmbrăcați la sacou și cravată, iar fetele cu rochii spectaculoase, elevii au fugit rapid pe terase imediat ce s-au terminat ceremoniile de la școli.

 

Terasele din Piața Muzeului au făcut încasări frumoase de pe spatele elevilor veniți de la școlile din zonă. Nu au lipsit nici telefoanele inteligente sau tabletele de pe care s-au derulat imagini din vacanțele în insule sau alte locuri exotice.

 

”Am fost și la școală și am stat puțin, după care ne-am mutat aici să putem povesti în voie. Bem și noi un frape sau un mochaccino și după aceea mergem spre case”, ne-a spus unul dintre tineri.

 

Comentarii Facebook