Elevii din Florești primesc burse școlare DUBLE față de elevii din Cluj. Pivariu: „Educația este unul dintre aspectele pe care le susțin cu tărie”


Bogdan Pivariu a anunțat că bursele școlare vor fi mărite pentru a încuraja eforturile și rezultatele elevilor din comuna Florești.

„Bursele școlare vor fi mărite pentru elevii din Florești!

Educația este unul dintre aspectele pe care le susțin cu tărie, de aceea investițiile în educație, în școli, sprijinul pentru elevi, dar și pentru părinți reprezintă o prioritate pentru mine și pentru administrația comunei Florești.

Astfel, vreau să știți că administrația locală își dorește și face tot posibilul de a încuraja eforturile și rezultatele elevilor din comuna noastră.

Propun consiliului local mărirea cuantumului burselor școlare acordate de Primăria Florești. Așadar, începând cu semestrul al doilea al anului școlar 2021-2022, cuantumul  burselor de performanţă, de merit, de studiu şi de ajutor social, de care ar putea beneficia elevii din învăţământul preuniversitar de stat este de:

  • 600 lei - bursa de performanță (versus 250 lei în semestrul I)
  • 300 lei - bursa de merit (versus 180 lei în semestrul I)
  • 250 lei - bursa de studiu (versus 140 lei în semestrul I)
  • 300 lei - bursa de ajutor social (versus 120 lei în semestrul I)”, a transmis Pivariu.

Astfel, elevii din comuna Florești vor primi burse școlare de două ori mai mari decât cele primite de elevii din Cluj-Napoca. Elevii clujeni vor primi burse de performanță de doar 300 de lei, în timp ce la Florești o astfel de bursă este de 600 de lei.

WhatsApp Image 2021-10-12 at 17.03.02.jpeg


Comentarii Facebook