Duminica 22 Decembrie

Elevii își vor schimba locul în clasă cel puțin o dată la câteva luni, propune un proiect al Guvernului. Ce se urmărește prin această schimbare

Un proiect al Ministerului Educației propune ca cel puțin o dată pe modul să existe o rotație a locurilor între copii. 

Ministerul Educației a lansat în consultare publică un nou proiect de metodologie ce vizează prevenirea și combaterea segregării școlare în învățământul preuniversitar. Documentul propune măsuri specifice pentru a asigura accesul egal al tuturor elevilor la educație de calitate și pentru a preveni discriminarea bazată pe criterii precum statutul socio-economic, etnia sau dizabilitățile elevilor.

Printre măsurile recomandate se numără rotirea periodică a elevilor în bănci în clasele cu mai mult de 24 de elevi, evitând astfel așezarea copiilor din grupuri vulnerabile în ultimele bănci. De asemenea, se sugerează o reamenajare a sălilor de clasă în cerc, semicerc sau amfiteatru pentru a reduce riscul de segregare. Proiectul precizează că segregarea reprezintă o formă gravă de discriminare, care afectează dreptul egal la educație și demnitatea umană.

Proiectul de metodologie aduce completări față de ordinul din 2016 care interzice segregarea, incluzând noi responsabilități pentru unitățile de învățământ și inspectoratele școlare în ceea ce privește monitorizarea și prevenirea acestui fenomen. Documentul propune criterii de evaluare a riscului de segregare, incluzând monitorizarea așezării elevilor în bănci și a diversității în fiecare clasă.

Nu sunt propuse reguli concrete privind rotația și nu se specifică ce ar trebui evitat, de exemplu :

  • așezarea copiilor înalți în fața celor scunzi
  • așezarea în spate a copiilor cu probleme de vedere și auz
  • în cazul dispunerii în semicerc, unii elevi vor sta suciți spre tablă timp de 6 ore/zi, cu posibil impact asupra coloanei vertebrale

Propunerea este deschisă pentru consultare publică până pe 4 noiembrie, oferind comunității educaționale și publicului larg posibilitatea de a contribui la definirea și implementarea acestor măsuri.

Voi ce părere aveți legat de această propunere?



Comentarii Facebook