Duminica 22 Decembrie

Elevii schiază gratuit pe pârtiile din România, timp de o jumătate de zi, în 25 februarie. Care sunt pârtiile


Asociația Transportatorilor pe Cablu din România (ATCR) atrage atenția Guvernului, în mod special Ministerului Educației, asupra faptului că elevii din România merită o vacanță de două săptămâni în luna februarie.

Vineri, 25 februarie, pe aproape toate pârtiile din România, toți elevii vor putea, timp de jumătate de zi, să schieze gratuit, pe baza carnetului de elev, fără să achite taxa pentru instalațiile de cablu.

Ne dorim ca ziua de 25 februarie să fie dedicată sportului de iarnă și tinerilor. Vrem să încurajăm părinții și copiii să vină pe pârtie, să stea în natură, să facă sport, să schieze sau să se dea cu sania. Elevii din România trebuie, la fel ca toți ceilalți din Europa, să aibă parte de două săptămâni de vacanță de iarnă, în primul rând pentru a practica sport. Vrem să încurajăm părinții și copiii să vină pe pârtie, să stea în natură, să facă sport, să schieze sau să se dea cu sania”, a declarat Iancu Șerbănescu, presedintele ATCR. 

Acestui demers s-au alăturat atât administratorii pârtiilor de la Azuca, Sinaia, cât și Cheile Grădiștei, sau Arena Platos (Jud. Sibiu), Buscat Resort  (Jud. Cluj). 

Care sunt pârtiile pe care elevii vor putea schia gratuit, vineri, 25 februarie

Elevii pot schia gratuit a doua jumătate a zilei de vineri pe pârtiile din: Azuga, Muntele Mic, Sinaia, Buscat, Cavnic, pârtia Bucovina, pârtia Oprea (Întorsura Buzăului), Vartop (Arieșeni), Staja, Muntele Mic, Semenic – Valiuc, Arena Platos- Păltiniș, pârtia Durău (jud. Neamț), pârtia Băișoara (jud Cluj), pârtiile Mărișel (jud. Cluj), Suior (jud. Maramureș), pârtia Cavnic (Maramureș), pârtia Bucovina, pârtia Oprea ( jud. Buzău), pârtia Dealu Negru (jud. Suceava), Șureanu, Borsec (jud. Harghita), Homorod (jud. Harghita), Ciumani, Havas Bucin, pârtia Bogdan-Praid, Harghita Băi, Mădăraș Harghita, Șumuleu Ciuc (jud. Harghita), pârtia Sovata.

Asociația Transportatorilor pe Cablu din România (ATCR) alături Aliana pentru Turism (APT au solicitat, printr-o scrisoare deschisă, reintroducerea vacanței de iarnă din luna februarie în noua structură a anului scolar 2022-2023.

De asemenea, cele două organizații au cerut Ministerului Turismului și Antreprenoriatului să se implice și să susțină miile de companii din România din ambele domenii care au fost afectate de această decizie. De asemenea, ATCR a inițiat și o petiție și îi încurajează pe toți cei care vor să susțină reluarea vacanței de iarnă pentru copii, să o semneze.

Comentarii Facebook