Duminica 22 Decembrie

ELICOPTER PRĂBUȘIT LA SIBIU: Vasile Gădălean era un clujean EROU, care a scăpat din misiuni grele în Irak și Afganistan

 

Unul dintre militarii care a murit în urma accidentului de elicopter de la Sibiu este din Bonțida. Vasile Gădălean este plâns acum de toată comunitatea. 

 

Maistrul militar Vasile Gădălean a luptat în Irak şi Afganistan, dar a decis să se retragp lângă casă și a primit un post la Baza Aeriană 71 de la Câmpia Turzii. El avea brevet pentru avioane de cercetare fără pilot, dat de Armata SUA.

 

Vasile Gădălean, alintat de localnici Licuţă, a urmat şcoala militară şi a optat pentru o carieră în domeniu, fiind angajat ca maistru militar la Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii.

 

De mic a făcut şcoala militară şi i-a plăcut Armata, a fost în cinci-şase misiuni în Irak şi Afganistan, apoi s-a retras mai aproape de casă, la Câmpia Turzii, şi a vrut să îşi întemeieze o familie. A scăpat cu bine din misiuni, n-a murit acolo, în străinătate, a murit aici, în România, din păcate, la doar 33 de ani. I-au plăcut foarte mult uniforma militară şi Armata, era maistru militar, se ocupa de elicoptere. Era ca şi căsătorit, are un băieţel de un an şi jumătate”, spune Adrian, fratele mai mare al lui Vasile Gădălean, citat de Mediafax.ro.

 

Noi frații eram foarte apropiaţi, era o diferenţă între noi de doi ani şi jumătate, vorbeam toată ziua la telefon, ne sfătuiam unul pe celălalt, ieri (vineri - n. r..) am vorbit cu el înainte să plece în misiunea de la Cincu, mi-a spus că vorbim mai încolo, dar apoi s-a petrecut tragedia. Era o misiune normală, cum fac ei acolo", povesteşte Adrian Gădălean.

 

Licuţă era un băiat extraordinar, foarte bun, îi plăcea cariera militară, a fost în Irak şi Afganistan, de câte ori venea acasă la Bonţida venea pe la noi, era liniştit. Cu banii strânşi şi-a făcut o casă în Bonţida, chiar săptămâna trecută a fost acasă şi a lucrat la casă, spunea că în momentul în care va ieşi la pensie se va muta acolo şi se va ocupa de agricultură. Avea planuri pentru viitor, dar nu a mai apucat. Nu s-a plâns niciodată de armată. Era mândru şi de băieţelul lui, mă întreba «Mătuşă, aşa-i că băieţelul meu e cel mai frumos?». Asta e viaţa. Nu ştiam că era în misiune, am primit un telefon şi mi-au spus să vin repede, să fiu cu mama lui şi când ea a aflat tragica veste, s-a trântit pe jos, şi-a pus mâinile în cap, nu am ştiut ce să fac cu ea să o liniştesc", povesteşte Viorica Gădălean, mătușa eroului dispărut la Sibiu.

 

Vasile îşi ridicase o casă în Bonțida și plănuia să se retragă acolo la pensie.

 

 

ELICOPTER de la CÂMPIA TURZII PRĂBUȘIT: Cine sunt MILITARII care au murit - FOTO

Comentarii Facebook