Duminica 22 Decembrie

Emil Boc a cărat saci cu legume la o casă de tip familial. Producătorii de la Ziua Recoltei au donat 2 tone VIDEO și FOTO

 

Producătorii de la Ziua Recoltei au donat, la inițiativa Primăriei Cluj-Napoca, 2 tone de legume și fructe casei de tip familial ”Maria Gabriel”, din cartierul Gruia.

 

Primarul Emil Boc a ajutat la căratul sacilor cu legume. A dus în spate saci cu vinete, cartofi și fasole și chiar i-a îndemnat pe vecini să ajute. 

 

Un gest simbolic din partea comunității poate reprezenta foarte mult pentru cei care au nevoie. Aici e vorba de faptul că aproape 2 tone de legume și fructe au fost donate de către producătorii de la Ziua Recoltei și de producătorii și comercianții din piețele clujene pentru copii și o familie care au cu adevărat nevoie în perioada de toamnă și în perioada de iarnă.

 

Un gest mic din partea noastră poate reprezenta foarte mult pentru alții, mai ales pentru cei care au nevoie. Îi invit pe toți clujenii să fie generoși și să ajute”, a declarat Emil Boc.

 

Adela Florian, coordonatorul casei de tip familial ”Maria Gabriel”, a mulțumit Primăriei. ”Suntem un ONG privat și încercăm să aducem resurse din comunitate și încercăm să sensibilizăm clujenii. Legumele înseamnă foarte mult pentru noi. Înseamnă zece guri de hrănit, trei mese pe zi, și de bucurăm foarte mult și mulțumim pentru ajutor”.

 

În casa de tip familial ”Maria Gabriel” locuiesc 8 copii în plasament și 2 persoane care au grijă de ei. 

 

Emil Boc la Ziua Recoltei. Și-a cumpărat morcovi, miere de albine și a primit o traistă - VIDEO și FOTO

Comentarii Facebook