Duminica 22 Decembrie

Emil Boc e iarăși DUR: Să fie DEMIȘI directorii de școli care nu lasă copiii în curtea școlilor


Primarul Emil Boc cere să fie demiși directorii care nu îi lasă pe copii în curile școlilor pe durata vacanțelor.

Avem o hotărâre de consiliu local, din 2009, care spune că se aprobă accesul liber al elevilor în incinta unităților de învățământ de pe raza municipiului, după următorul program: aprilie - octombrie până la ora 20.00. În perioada noiembrie - martie, pân la ora 18.00.

Articolul următor spune că se aplică și în zilele de sâmbătă și duminică, și în vacanțele școlare. Am avut o discuție cu doamna inspector general Marc, pentru că sistemul nostru educațional așa este croit, noi suntem cu banii pentru infrastructura educațională, iar decizia este în altă parte. Mă bucur că avem o colaborare bună cu Inspectoratul.

Am convenit că Inspectoratul școlar la evaluarea directorilor care va avea loc în lunile august - septembrie să țină cont de respectarea acestei hotărâri de consiliu local. Directorii care nu respectă hotărârea să fie demiși, potrivit legii, în urma evaluării directorilor de școală”, a spus primarul Emil Boc.

Hotărârea noastră este sfidată de unii directori de școli din oraș, așa cum o fac și acum. Această decizie nu este arbitrară, ci are obiective. Sportul trebuie încurajat de la orice generație. Am văzut că România are cea mare rată de obezitate din UE. Educația fizică este considerată o cenușăreasă și competiția era pe câți mai mulți își iau scutire, nu câți merg la sport. Sper să se schimbe viziunea”, a mai spus Emil Boc.

Comentarii Facebook