Vineri 22 Noiembrie

Emil Boc i-a transmis un mesaj copilului rănit la Sala Polivalentă: "Te inteleg. Si eu am căzut de la 4 metri" - VIDEO

 

Primarul Emil Boc i-a transmis un mesaj copilului de 9 ani care a căzut sub tribuna de la Sala Polivalentă, invocând un incident la care el a fost victimă acum 13 ani. 

 

Înțeleg supărarea familiei și sunt alături de acest tânăr minunat, care a avut șansă. Vreau să îi spun că din nefericire și eu am trecut printr-un eveniment similar. Acum mulți ani, cu vreo 13 ani în urmă, eu am avut neșansa să fiu parte dintr-un astfel de accident, când am căzut de la aproape patru metri. Dumnezeu mi-a dat zile cum ți-a dat și ție și am mers mai departe. Am avut câteva julituri, dar viața a ținut cu noi. Sper să fii la fel, să fii sănătos, să n-ai nicio problemă. Te înțeleg, și eu am fost prima dată speriat, aveam niște dureri de șold, de umeri, de picior care s-au concretizat în câteva vânătăi care au trecut în câteva săptămâni. Dar nu a rămas nicio problemă mai complicată și sper ca nici în cazul acestui tânăr să nu fie. După ce am revenit în acel platou mi-a dispărut complet orice frică și nu am mai simțit-o niciodată. Așa că te așteptăm înapoi la Polivalentă să îți reiei locul în echipa de baschet în care am înțeles că joci”, a transmis primarul Clujului pe Facebook.

Comentarii Facebook