Duminica 22 Decembrie

Emil Boc, îngrijorat de o ușoară creștere a cazurilor de COVID-19: Orice ieșire în decor ne-ar putea duce la alte soluții


Primarul Emil Boc a anunțat că pe municipiul Cluj-Napoca, dar și per total pe județ, este o ușoară tendință de creștere a numărului de cazuri de COVID-19.

După o perioadă în care am avut o stabilizare și o tendință de scădere, în ultimele două zile avem o ușoară creștere pe municipiu.

În 19 noiembrie, aveam 9,3 cazuri de COVID-19la mia de locuitori, a coborât treptat la 8,84, 8,5, 8,38, 8,32, 7,98, iar în ultimele două zile avem o ușoară creștere. De aceea mesajul meu este foarte ferm. Nu suntem panicați, dar suntem îngrijorați. Suntem îngrijorați, în primul rând pentru faptul că rata este la un nivel ridicat, 8 cazuri la mia de locuitori, iar în al doilea rând sperăm ca această tendință să nu aibă o curbă ascendentă, ci să își mențină trendul stabilizator și în descreștere.

Fac apel la toți cetățenii de a fi responsabili, pentru că bătălia cea mai mare se dă în afara spitalelor. Spitalele își fac datoria de 6 - 7 luni și rezistă pe baricade. Avem încă situația sub control. Suntem aproape de capacitatea maximă. Orice ieșire în decor ne-ar putea duce la alte soluții. De aceea, respectarea regulilor de distanțare fizică, mască, igienă, plus evitarea oricăror lucruri care nu sunt necesare sunt chestiuni fundamentale, ca gest de solidaritate cu sistemul sanitar. Orice măsură restrictivă va compromite foarte multe locuri de muncă și numai vorbim de sănătatea tuturor”. 

Comentarii Facebook