Duminica 22 Decembrie

Emil Boc, la deschiderea Școlii de Agenți de Poliție Cluj. Între elevi sunt și 24 de agenți de la poliția locală - VIDEO

 

Primarul Emil Boc a fost prezent, de la ora 10.00, la deschiderea anului universitar la Școala de Agenți de Poliție ”Septimiu Mureșan”.

 

La Școala de Agenți de Poliție sunt înscriși în acest an și 24 de agenți de la Poliția Locală Cluj-Napoca

 

E o clasă anul acesta specială pentru poliția locală. E un parteneriat pe care îl avem cu Școala de Poliție, pentru că am observat că și-a câștigat un prestigiu regional și național, devenind și o școală europeană recunoscută. Mă bucur că acești tineri au ales o carieră publică, o funcție publică nu ușoară. Le-am spus. Pentru că înseamnă foarte multă rigurozitate. Nimic nu e mai greu în lumea asta, decât să lucrez cu omul. Dacă vor avea în minte cel puțin două condiții: respect față de cel care te plătește, adică față de cetățean, și nimeni nu este mai presus de lege, adică stăpânul să fie legea, vor reuși în activitatea profesională. Aici la Cluj au șansa să se pregătească și teoretic și practic, noi oferindu-le posibilitatea să facă și practică pe parcursul anului școlar”, a declarat Emil Boc. 

 

Dacă în anul trecuți aveam doar elevii de anul întâi, bobocii care reușiseră la examenul de admitere, anul acesta avem și clasă de poliție locală. 50 de elevi din anul întâi, plus 24 de la poliția locală, care vor începe activitatea chiar de astăzi”, a declarat comisar șef Laurențiu Stoica, directorul Școlii de Agenți de Poliție Cluj.

Comentarii Facebook