Vineri 22 Noiembrie

Emil Boc la Ziua Recoltei. Și-a cumpărat morcovi, miere de albine și a primit o traistă - VIDEO și FOTO

 

Primarul Emil Boc a vizitat, sâmbătă dimineața, standurile producătorilor agricoli de pe platoul Sălii Sporturilor, unde este organizată Ziua Recoltei. Primarul a fost asaltat de oameni și și-a cumpărat morcovi și miere de albine.

 

Edilul s-a oprit la un stand unde se vindeau morcovi și a cerut 2 kilograme. ”Nu așa mari că pe ăștia vrea să îi mănânc așa cum sunt, când nu am chef să mănânc ceva greu. La cumpărături vin cu nevasta. Asta numai pentru mine cumpăr, așa să am la birou în frigider”, a spus Emil Boc.

 

Primarul și-a mai cumpărat miere de albine și a primit cadou o traistă lucrată manual de o bătrânică din comuna Strâmtura, județul Maramureș. ”Vă mulțumesc, dar vă voi face și eu un cadou”, a spus Emil Boc, care i-a cumpărat femeii un borcan cu miere și o sticlă cu must.

 

Ziua Recoltei este un eveniment care se desfășoară în acest weekend pe platoul Sălii Sporturilor, fiind invitați producători agricoli, meșteri populari și mai multe ansambluri folclorice care susțin un spectacol.

Comentarii Facebook