Sambata 5 Octombrie

Emoționant: Mesajul „tricolorilor” pentru elevii care susțin Evaluarea Națională! „Vă ținem pumnii așa cum şi voi o faceţi pentru noi” - VIDEO


„Tricolorii” naționalei de fotbal a României au transmis un mesaj emoționant, dar încurajator pentru elevii claselor a VIII-a, care astăzi susțin prima probă a examenului de Evaluare Națională 2024. 

Astăzi, elevii claselor a VIII-a au mari emoții, chiar în acest moment fiind în sălile de examen unde susțin prima probă de la Evaluarea Națională 2024, cea la Limba și literatura română. 

Fiind un moment tensionat și important pentru viitorii liceeni, jucătorii naționalei României s-au gândit să fie alături de ei și să le transmită un mesaj de încurajare, prin intermediul mijlocașului Răzvan Marin. 

Nu doar noi avem de trecut un test important zilele acestea, ci şi elevii de clasa a VIII-a. Aşa că vă urăm mult succes, dragi elevi, la Evaluarea Naţională.

Vă ţinem pumnii, aşa cum şi voi o faceţi pentru noi”, a spus Răzvan Marin, într-un videoclip postat pe pagina de Facebook Echipa națională de fotbal a României.

Cea de-a doua probă de la Evaluarea Națională 2024, cea la Matematică, are loc pe 27 iunie, urmând ca a doua zi să se desfășoare proba la Limba Maternă.

Primele rezultate, înainte de contestații, vor fi afișate pe data de 3 iulie. De asemenea, rezultatele finale de la Evaluarea Națională 2024 vor fi afişate marţi, 9 iulie.

Pe de altă parte, tricolorii se pregătesc pentru meciul cu Slovacia de la EURO 2024, care va avea loc pe 26 iunie.


Comentarii Facebook