Duminica 22 Decembrie

Eroii în ALB de la Cluj au salvat o tânără de 30 de ani, care a stat o lună la Terapie Intensivă - FOTO


O tânără de 30 de ani din Cluj a stat 30 de zile internată la Terapie Intensivă, dar a fost salvată.

Ești în spital, acum ești în siguranță, totul va fi bine”, sunt primele cuvinte auzite de pacienta Tunde Eva Jako, după 10 zile de intubație oro-traheală și ventilație mecanică, petrecute în Secția ATI COVID a Spitalului Clinic Județean Cluj. 

Pacienta, în vârstă de 30 de ani, a fost fost internată în urma unor complicații grave (insuficiență respiratorie acută, pneumonie SARS-COV-2 în formă critică, cu afectare pulmonară de 90%), survenite în infecția COVID-19. Timp de peste o lună, doamna Jako a fost îngrijită de colegii noștri din secția de terapie intensivă. A fost preluată prin transfer de la Spitalul Județean de Urgență Zalău, intubată și ventilată mecanic, iar în urma eforturilor echipei noastre de la ATI pacienta a avut o evoluție favorabilă. Recuperarea a fost anevoioasă, fiind extubată după 10 zile de la transfer și, mai apoi, petrecând o lună în secția de terapie intensivă, pentru tratamentul complex al complicațiilor survenite în urma infecției cu SARS-COV-2. 

Cu siguranță, colegii noștri de la ATI sunt cei care, fără ezitare, au fost mereu în prima linie, de la începutul pandemiei. Le admirăm curajul, puterea de muncă și credința neclintită că întotdeauna există speranță, oricât de sumbre ar părea lucrurile”, transmit oficialii Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj.

Comentarii Facebook