Duminica 22 Decembrie

Escrocherie de Crăciun în Cluj! Un individ tânăr se preface că este angajatul unei companii și cere bani oamenilor:,,Cerșește sau fură. Nu deschideți”-FOTO


Ideea prin care de sărbători ar trebui să fim mai buni și mai corecți nu se aplică la toți locuitorii din Cluj-Napoca. Chiar dimpotrivă, unii indivizi văd o oportunitate perfectă în aceste zile să se aleagă cu o sumă de bani în plus încercând să înșele persoane vulnerabile sau în vârstă. 

Un astfel de caz a pățit și o clujeancă care a avut parte de o surpriză neplăcută atunci când un individ a abordat-o prefăcându-se că este angajat al companiei Supercom, cerându-i bani pentru ,,cadouri de Crăciun”.

,,Individul acesta pretinde că este angajat Supercom și cere bani pentru cadouri de Crăciun, pentru angajații Supercom.Nu este angajat Supercom! Cerșește sau fură de la oameni vârstnici. Am sunat la poliție, să trimită un echipaj. Sper să îl prindă. Nu îi deschideți,  iar dacă cumva deschideți, nu îi dați nimic”, a avertizat clujeanca, pe o rețea de socializare.

Clujeanca a explicat și metoda prin care bărbatul încearcă să păcălească persoanele pentru o sumă de bani în plus, prefăcându-se că nu vorbește bine română și încercând să sune la interfoane.

,,Sună la interfon și cere să deschideți și se preface că nu vorbește bine româna. Angajații Supercom nu umblă după bani de cadouri, pe la casele oamenilor și după nimic. Tot ce vine de plătit de la orice instituție, că e gaz, curent, deșeuri etc, vine pe factură”, a mai spus aceasta.

Clujeanca susține că individul este mic de statură, brunet și are o constituție ,,slabă”, ochi căprui.

,,În perioada sărbătorilor, vor fi multe astfel de persoane, care fie cerșesc, fie pretind a fi angajați ai unor companii, fie sunt hoți și filează locuințele de unde pot fura. Nu le deschideți, nu le oferiți nimic! În special pentru vârstnici și copii e periculos” a concluzionat femeia.

Știri de Cluj a cerut detalii despre acest eveniment din partea Poliției Cluj. Vom reveni cu informații atunci când le vom primi. 

Știre în curs de actualizare...

un-individ-complet.jpg

Comentarii Facebook