Miercuri 18 Decembrie

EVALUARE NAȚIONALĂ 2020: Clujul are 66 de medii de zece, mult peste rezultatele din 2018 și 2019


Clujul are cele mai bune rezultate din România după examenul de Evaluare Națională, cu 66 de medii de zece. 

Inspectorul general școlar Cluj, Marinela Marc, a declarat că rezultatele sunt foarte bune și i-a felicitat pe elevi și pe profesorii care i-au pregătit. ”Sunt 66 de medii de zece, iar Clujul este pe primul loc în țară la promovabilitate”, a declarat Marinela Marc. 

Față de acum un an, Clujul și-a îmbunătățit performanțele. În 2019, au fost 28 de medii de zece, iar acum sunt de aproape 3 ori mai multe. 

Prin comparație, în 2018, au fost 13 medii de zece, în 2019 s-a ajuns la 28, iar acum la 66 de medii de zece.

Statistici după examenul de Evaluare Națională 2020

La nivelul județului Cluj, situația statistică generală arată faptul că dintre cei 4.906 candidați prezenți, 4.352 de elevi au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), adică 88,71%. 

Dintre aceștia, 66 de elevi clujeni au încheiat examenul național de Evaluare Națională  cu media generală 10 (zece). 

În județul Cluj, pe discipline de examen, s-au înregistrat 388 de note de 10 la limba și literatura română, 140 de note de 10 la disciplina matematică și 13 note de 10 la limba și literatura maternă.

Rata de participare în județul Cluj a fost de 93,48%: 4.906 de candidați prezenți, dintr-un total de 5.248 de elevi înscriși la examenul de Evaluare Națională, sesiunea iunie 2020.

La proba de Limba și literatura română au obținut note peste sau egale cu 5 (cinci) 4.571 de candidați ( 92,89%), iar 388 de candidați au fost notați cu 10 (zece). 

La proba de Matematică, 4.144 candidați (84,45%) au note peste sau egale cu 5 (cinci), iar 140 de candidați au obținut nota 10 (zece). 

La limba și literatura maternă, 602 candidați (din 623 prezenți) au obținut note mai mari sau egale cu 5, iar 13 candidați au fost notați cu 10 (zece).

În județul Cluj, la examenul de Evaluare Națională un singur elev a fost eliminat pentru tentativă de fraudă, lucrarea acestuia fiind notată cu 1.

La nicio probă scrisă din cadrul examenului de Evaluare Națională nu s-au înregistrat situații în care elevii să fi avut temperatura peste 37,5 grade și nici situații în care probele scrise să fie desfășurată cu subiecte de rezervă. 

Consider că este un rezultat deosebit, merită toate felicitările noastre pentru această reușită, atât elevii claselor a VIII-a, cât și cadrele didactice care i-au pregătit pentru primul examen național. Rezultatele demonstrează că în județul Cluj se lucrează cu responsabilitate și că în tot acest timp s-au depus eforturi, pentru ca elevii să fie pregătiți temeinic, indiferent de modul în care s-au desfășurat activitățile de pregătire, online sau față în față, în spațiul clasei. Felicitări tuturor!”, a declarat inspectorul școlar general, Marinela Marc.

Contestațiile pot fi depuse în cursul acestei zile, în intervalul orar 16:00 - 19:00 și marți, 23 iunie 2020, în intervalul orar 8:00 - 12:00. Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Candidații fiind minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 27 iunie 2020.

Comentarii Facebook