Vineri 22 Noiembrie

Evaluare Națională 2021. 16 medii de 10 la Cluj, în urma soluționării contestațiilor


Evaluare Națională 2021. În județul Cluj au fost depuse 739 de contestații după aflarea notelor de la examene. Astfel, în urma reevaluării lucrărilor, au fost încă 4 medii mai mari sau egale cu 5, procentul de promovare fiind acum de 88,69%, nu 88,59% cum a fost în urma rezultatelor inițiale.

Încă o medie de 10 în județul Cluj

De asemenea, a crescut și numărul elevilor cu media generală 10, de la 15 medii inițial, la 16 medii de 10, după soluționarea contestațiilor.

La Limba română au fost depuse 400 de contestații:

La  disciplina  Limba și literatura română au fost depuse 400 de contestații. Ca urmare a reevaluării lucrărilor contestate, 3.532 de candidați (92,08%) au încheiat examenul cu note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar 43 dintre aceștia au obținut nota 10.

La disciplina Matematică au fost depuse 323 de contestații, iar, în urma reevaluării lucrărilor, 3.090 de candidați (80,57%) au primit note mai mari sau egale cu 5 (cinci).  Dintre aceștia, 88 de candidați au obținut nota 10.

La disciplina Limba și literatura maternă au fost depuse 16 solicitări de reevaluare a lucrărilor scrise. În urma soluționării contestațiilor 493 (98,80%) de candidați au primit note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar 22 de candidați care au studiat în limba minorităților naționale au obținut nota 10 la limba și literatura maternă”, a transmis ISJ Cluj la solicitarea Știri de Cluj.


Comentarii Facebook