Duminica 22 Decembrie

Evaluare Națională 2023 Cluj - Sute de copii din Cluj au avut medii sub cinci la examenul de accedere în liceu


624 de copii au avut medii sub cinci la examenul de Evaluare Națională, dintr-un total de 5.132 de copii care au dat examenul. 

De asemenea, din cei 5.132 de elevi 170 au fost absenți.

Miercuri, 28 iunie, au fost afișate primele rezultate la Evaluarea Națională 2023, iar Clujul are și 24 de elevi care au obține 10 „curat” la examenele de accedere la liceu.

Cele mai multe medii de 10 au fost înregistrate la Şcoala Gimnazială „Ioan Bob” (4 medii de 10), urmată de Şcoala Gimnazială „Ion Creangă” și Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” (câte 3 medii de 10). În rest, sunt mai multe școli din Cluj, care au înregistrat câte o singură medie de 10. 

Notele obţinute de elevii de clasa a 8-a din judeţul Cluj, la examenul de evaluare naţională, sunt publicate pe site-ul edu.ro. Elevii absolvenţi ai clasei a opta trebuie să aibă la îndemână codul de candidat cu ajutorul căruia vor afla ce notă au luat la Evaluarea Naţională. De asemenea, până la ora 14:00, elevii claselor a 8-a vor avea afișate notele la avizierele unităților de învățământ și pe site-ul Ministerului Educației. 

Comentarii Facebook