Miercuri 18 Decembrie

Examenul de Rezidenţiat va avea loc duminică. Peste 1.400 de candidați, la UMF Cluj


Ministerul Sănătăţii împreună cu cele şase Universităţi de Medicină şi Farmacie din țară organizează, duminică, 20 noiembrie, concursul de intrare în Rezidenţiat în domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie.

Ministerul Sănătăţii (MS) a anunţat că, împreună cu cele şase Universităţi de Medicină şi Farmacie, organizează, duminică, 20 noiembrie 2022, concursul naţional de intrare în Rezidenţiat în domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie.

Anul acesta s-au înscris la concurs 10.330 de candidaţi. Aceştia vor concura pentru un număr de 5.866 locuri şi posturi din cadrul unităţilor sanitare aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii şi a autorităţilor publice locale, pentru cele 3 domenii de pregătire: 4.734 locuri şi posturi pentru domeniul medicină, 621 locuri pentru domeniul medicină dentară şi 511 locuri şi posturi pentru domeniul farmacie”, arată sursa citată.

Concursul se va desfăşura în şase centre universitare medicale: Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara, cu o durată de 4 ore, în care trebuie rezolvate teste de tip grilă cu 200 de întrebări.

Echipa Ministerului Sănătăţii ia toate măsurile pentru a evita apariţia de disfuncţionalităţi în procesul de organizare, pentru ca toţi candidaţii să beneficieze de aceleaşi condiţii optime de desfăşurare a concursului”, a precizat MS.

Peste 1.400 de candidați, la UMF Cluj

Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca va lua măsuri speciale astfel încât proba scrisă, la care vor participa peste 1.400 de candidați, să se desfăşoare în condiţii optime pentru toţi cei implicaţi în acest proces, candidați și organizatori. Examenul va avea loc pe BT Arena. La Cluj-Napoca, s-au înscris 1.432 de candidați: 771 de absolvenți de Medicină, 278 de absolvenți de Medicină dentară și 383 de absolvenți de Farmacie.

Examenul scris va începe duminică, la ora 10:00, va avea durata de 4 ore și se va susține în trei domenii: medicină, medicină dentară și farmacie. Acesta se va desfășura sub formă de test-grilă, cu 200 de întrebări pentru fiecare domeniu, identice pentru toate centrele universitare în care se organizează concursul. Candidații vor primi rezultatele pe loc, după încheierea examenului, corectarea grilelor realizându-se în mod electronic.

Pentru a asigura condiții optime pentru candidați și pentru a respecta distanțarea fizică, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca a pregătit 13 săli de examen, în mai multe locații din Cluj-Napoca: amfiteatrele proprii, amfiteatre ale Universității Babeș-Bolyai și sala polivalentă BTArena.

Punctaj minim de promovare: 60%

Alegerea unui loc sau post este condiționată de obținerea unui punctaj minim de promovare de 60% din punctajul maxim realizat la nivel național pentru cele 200 de întrebări pentru fiecare domeniu. Ocuparea locurilor/posturilor în specialitate se va face în ordinea punctajului de promovare obținut, în limita locurilor/posturilor publicate la concurs, alcătuindu-se o singură clasificare națională pentru fiecare domeniu.

La concursul de rezidențiat de anul trecut, cele mai mari punctaje din țară și cea mai mare rată de promovare, în toate cele trei domenii -  medicină, medicină dentară și farmacie - au fost obținute de către absolvenții Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca.

Sursa foto: UMF Cluj

Comentarii Facebook