Miercuri 18 Decembrie

Excavator furat din Franța, găsit la Cluj! Utilajul de 20.000 de euro a fost ridicat de polițiștii clujeni/ A fost implicat INTERPOLUL


Un utilaj care fusese sustras de pe teritoriul francez a fost găsit de polițiștii clujeni în Câmpia Turzii.

Folosindu-se de sistemul interpol, polițiștii au reușit să dea urma exacatorului pe care l-au identificat și indisponibilizat.

,,Acțiunea a fost realizată în baza informațiilor furnizate de autoritățile franceze prin intermediul Interpol, în urma unui schimb operativ de date.”, transmite IPJ Cluj.

Mai mult,  excavatorul, cu o valoare estimată la aproximativ 20.000 de euro, a fost sigilat, investigațiile în acest caz fiind derulate în continuare.

Momentan, forțele de ordine desfășoară acțiuni ample pentru colectarea și gestionarea probelor, cu scopul de a clarifica pe deplin activitatea infracțională a celor implicați.


Comentarii Facebook