Duminica 22 Decembrie

Exercițiu de salvare din mari pereți în Cheile Turzii, premieră în România!


La inițiativa Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj, Asociația Națională a Salvatorilor Montani din România a organizat în această săptămână, în Cheile Turzii primul mare exercițiu național de salvare din mari pereți stâncoși.

Exercițiul, unul extrem de complex, va reuni câteva zeci de salvatori montani experimentați din nouă județe – Cluj, Alba, Mureș, Sibiu, Satu Mare, Harghita, Mehedinți, Prahova și Caraș Severin. 

Atelierele vor fi locate în verticalele celor mai mari și dificili pereți din Cheile Turzii, unii cu înălțimi de peste 200 de metri: Peretele Uriaș, Colțul Crăpat, Colțul Rotunjit, Turnul Ascuțit sau Creasta Sanșil. O atenție deosebită va fi acordată tehnicilor de salvare din traseul de Via Ferrata.

Este primul astfel de mare exercițiu la nivel național în care se vor folosi tehnicile de salvare din mari verticale organizat de Asociația Națională a Salvatorilor Montani din România la care participă un număr atât de ridicat de salvatori”, scrie Salvamont-Salvaspeo Cluj.

p3.jpeg

Comentarii Facebook