Explozie la o casă din Dej, la o instalație improvizată de încălzit
Instalația improvizată de încălzire a unei case din Dej a explodat luni seara, anunță ISU Cluj.
Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit în această seară pentru înlăturarea efectelor negative ale unei explozii, care s-a produs la o instalație improvizată de încălzit.
La fața locului s-au deplasat o autospecială pentru stins incendii și, preventiv, un echipaj SMURD, unde au găsit o casă de locuit afectată de rabufnirea puternică. Locatarul a reușit să iasă singur în afara locuinței până la sosirea pompierilor.
Bărbatul, în vârstă de aproximativ 60 de ani, a fost consultat de către echipajul SMURD fără a fi necesar transportul la spital. Evenimentul nu a fost urmat de incendiu.
0 Comentarii