Duminica 22 Decembrie

Expozitie inedita la Muzeul de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca


Muzeul National de Istorie a Transilvaniei verniseaza luni, 28 mai, de la ora 15.00, expozitia "Calea vietii, cararile mortii".

Evenimentul este organizat in colaborare cu Muzeul Judetean Mures, Muzeul Judetean de Istorie si Arta Zalau, Universitatea Babes-Bolyai, Asociatia Posta Bela si Biblioteca Judeteana Octavian Goga din Cluj-Napoca.  

Expozitia va fi deschisa la sediul Bibliotecii Judetene Octavian Goga (Calea Dorobantilor nr. 104) in perioada 28 iunie - 11 iunie 2012 (luni - vineri), intre orele 10.00 - 20.00.

"Calea vietii, cararile mortii" constituie o expozitie itineranta de arheologie, care prezinta rezultatele sapaturilor arheologice efectuate intre anii 2006 si 2010 in cimitirul asezarii romane de la Porolissum, situat in hotarul satelor Moigrad si Jac din judetul Salaj, si al cimitirului medieval care suprapune asezarea romana. Descoperirile din acest sit arheologic au constat din numeroase morminte de incineratie datand din sec. II–III d.Chr., doua incinte funerare din piatra, un segment din drumul roman imperial precum si o parte dintr-un cimitir medieval din sec. XII–XV.

Prin cercetarile interdisciplinare bazate pe metode geofizice, antropologice, topografice si arheologice s-a reusit determinarea intinderii si evolutiei cronologice a cimitirului roman, au fost abordate probleme legate de fenomenologia spatiului funerar si a spatiului urban, respectiv acelea legate de obiceiurile de inmormantare din diferite epoci.

Idee sugerata si prin titlul ales, expozitia prezinta fenomenul mortii din perspectiva vietii. Vizitatorul are posibilitatea sa parcurga aspecte legate de viata cotidiana a omului roman, de practicile vestimentare, de bolile existente in acea epoca si tratamentele aplicate. Vizitatorii sunt invitati sa parcurga drumul din cimitir, de-a lungul caruia pot descoperi un rug funerar roman, sau pot admira un leu funerar de o valoare artistica deosebita, o raritate a artei romane provinciale, sau piatra funerara a unei fetite numite Cleopatra. Expozitia doreste sa afiseze mentalitatea, conceptiile romanilor despre moarte si diferitele traditii funerare. Totodata, vor fi infatisate si unele dintre secretele meseriei de arheolog.
 

Comentarii Facebook