Duminica 22 Decembrie

Fals arhitect din Cluj-Napoca, trimis în judecată! A lucrat 11 ani și a înșelat pe toată lumea


Procurorii clujeni au trimis în judecată un fals arhitect care a lucrat timp de 11 ani în Cluj-Napoca, folosindu-se de acte false. 

Cel trimis în judecatră este Lorand Szeredai, dar și firma acestuia SC Sufni Arhitektura SRL.

Anchetatorii au stabilit că falsul arhitect și-a început ”cariera” în octombrie 2011. ”S-a reținut că, fapta inculpatului persoană fizică, care în baza aceleași rezoluții infracționale, în perioada  octombrie 2011 – septembrie 2022 folosindu-se de o diplomă de arhitect falsă, pretins a fi emisă de Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, s-a angajat pe funcția de arhitect la trei societăți comerciale (la una dintre societăți inculpatul având calitatea de asociat şi administrator), inducând în eroare reprezentanții celorlalte două societăți comerciale în acest sens, a exercitat fără drept profesia de arhitect prin utilizarea titulaturii ”arhitect cu drept de semnătură”, aplicată pe un număr de 58 de proiecte tehnice (memorii tehnice și proiecte de arhitectură) pentru  autorizarea executării lucrărilor de construire, elaborate asumate şi semnate de către inculpat, proiecte pe care a aplicat şi o parafă profesională contrafăcută şi pe care ulterior le-a încredințat beneficiarilor în vederea obținerii autorizațiilor de construire / desființare de la unitățile administrativ teritoriale, şi în baza cărora au fost emise autorizațiile de construire/desființare de către autoritățile abilitate, până în prezent cauzând un prejudiciu cunoscut în sumă de 125.725 lei reprezentând plata salariului achitat în mod necuvenit, 67.000 Euro şi 86.149 lei reprezentând costul Proiectelor Tehnice întocmite în mod nelegal”, susțin anchetatorii 

Falsul arhitect și-a făcut în 2018 și o firmă, continuând să semneze proiecte deși nu avea acest drept. 

În ceea ce privește inculpata persoană juridică, în esență s-a reținut faptul că aceasta prin intermediul inculpatului persoană fizică, care în calitate de asociat unic, administrator şi angajat pe funcția falsă de arhitect în cadrul acesteia, în perioada  august 2018 – septembrie 2022 în realizarea obiectului de activitate al societății, precum şi în interesul şi în numele societății, prin prezentarea calității mincinoase de ”arhitect cu drept de semnătură  ” a indus în eroare un  număr de 17 persoane vătămate,  faţă de care s-a angajat şi le-a întocmit în fals Proiecte Tehnice (memorii tehnice (piese scrise) și proiecte de arhitectură (piese desenate)) în vederea obținerii autorizațiilor de construire / desființare de la unitățile administrativ teritoriale, (autorizații obținute cu încălcarea prevederilor legale) în schimbul unor sume de bani, obținând în acest mod un folos patrimonial injust, cu consecința cauzării în dauna persoanelor vătămate, până în prezent a unui prejudiciu cunoscut în sumă, 38.110 Euro reprezentând costul Proiectelor Tehnice întocmite în mod nelegal”, mai spus procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.

La data de 10.08.2023, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a întocmit rechizitoriul în cadrul dosarului penal nr. 6833/P/2022, fiind dispusă trimiterea în judecată:

Arhitectul este în stare de arest la domiciliu, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

-  Exercitarea fără drept a unei profesii sau activități faptă prev. și ped. de art. 348 Cod penal rap. la art. 17 din Legea 184 / 2001, cu aplic. art. 35 al. 1 C. pen.; 

- Fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată prev. şi ped. de art. 320 al. 1 C. pen. cu aplic. art. 35 al. 1 C. pen. ( 53 acte materiale –  diploma +dovezile de luare în evidență a proiectelor de arhitectură); 

- Uz de fals, în formă continuată prev. și ped. de art. 323 teza I Cod Penal cu aplic. art. 35 alin.1 Cod Penal, ( 54 acte materiale – folosirea diplomei de arhitect falsificate la angajare și folosirea celor 52 dovezi de luare în evidența a proiectelor de arhitectură falsificate, la eliberarea autorizațiilor de construire / desființare construcții);

- Fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, faptă prev. și ped. de art. 322 alin 1 Cod Penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod Penal, (58 acte materiale – întocmirea în fals a celor 58 Proiecte Tehnice (memorii tehnice (piese scrise) și proiecte de arhitectură (piese desenate)); 

- Folosirea instrumentelor false, în formă continuată faptă prev. și ped. de art. 318 Cod Penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod Penal, (58 acte materiale - aplicarea ștampilei ,,arhitect cu drept de semnătură  ” pe cele 58 Proiecte Tehnice);

- Înșelăciune, în formă continuată faptă prev. și ped. de art. 244 alin. 1 și 2 Cod Penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod Penal (59 acte materiale ); 

- Participație improprie la Fals intelectual, în formă continuată faptă prev. și ped.  de art. 52 alin. 3 Cod Penal rap. la art. 321 alin. 1 Cod Penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod Penal (58 acte materiale) ;

- Participație improprie la abuz în serviciu, în formă continuată faptă prev. și ped. de art. 52 alin. 3 Cod Penal rap. la art. 297 alin. 1 Cod Penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod Penal (58 acte materiale) ;

toate cu aplic. art.38 al. 1 şi 2 C. pen.; 

În cazul firmei, acuzațiile sunt: 

- înșelăciune în formă continuată, prev. şi ped. de art. 244 al. 1, 2 C. pen. cu aplic. art. 35 al. 1 C. pen. ( 17 acte materiale), 

- Fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată prev. şi ped. de art. 320 al. 1 C. pen. cu aplic. art. 35 al. 1 C. pen. ( 16 acte materiale –  16 dovezi)  

- Uz de fals, în formă continuată prev. și ped. de art. 323 teza I Cod Penal cu aplic. art. 35 alin.1 Cod Penal, ( 16 acte materiale – 16 dovezi ),

- Fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, faptă prev. și ped. de art. 322 alin 1 Cod Penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod Penal (17 acte materiale ), 

- Folosirea instrumentelor false, în formă continuată, faptă prev. și ped. de art. 318 Cod Penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod Penal, (17 acte materiale );

- Participație improprie la Fals intelectual, în formă continuată faptă prev. și ped.  de art. 52 alin. 3 Cod penal rap. la art. 321 alin. 1 Cod Penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod Penal (17 acte materiale);  

- Participație improprie la Abuz în serviciu, în formă continuată faptă prev. și ped.  de art. 52 alin. 3 Cod penal rap. la art. 297 alin. 1 Cod Penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod Penal (17 acte materiale); 

Comentarii Facebook