Fanii lui “U” Cluj, gest superb pentru un mic susținător al Universității: ,,E foarte încântat de parcursul echipei ale cărei însemne le poartă cu mândrie”
Asociaţia "Şepcile Roşii 1919" a făcut un gest demn de lăudat unei familii din județul Cluj, comuna Recea Cristur, în prag de sărbători.
Mai exact, Asociaţia "Şepcile Roşii 1919" a cumpărat haine cu simbolurile echipei, mai multe alimente, precum baxuri de ulei, zahăr, cornuri sau orez și diferite obiecte de necesitate, precum hârtie igienică, pe care le-a dăruit unei familii din comuna Recea Cristur.
În această familie se regăsește și un micuț fan al Universității, pe nume Ilie, care va purta cu mândrie însemnele echipei și care este foarte bucuros de parcusul Universității în acest sezon.
,,…După ce au plecat îngerii de la ei, ca să se întoarcă în cer, păstorii au zis unii către alţii: „Haidem să mergem până la Betleem şi să vedem ce ni s-a spus şi ce ne-a făcut cunoscut Domnul. S-au dus în grabă şi au găsit pe Maria, pe Iosif şi Pruncul culcat în iesle.” (Evanghelia după Luca, 2:15-16).
În ajunul sărbătorii Naşterii Domnului drumurile ne-au dus în mijlocul familiei Lăcătuş din comuna Recea Cristur, judeţul Cluj. I-am găsit zâmbitori, recunoscători şi plini de speranţă.
Micul u-ist Ilie e foarte încântat de parcursul echipei ale cărei însemne le poartă cu mândrie.
Sărbători fericite şi pline de speranţă!” a scris Asociaţia "Şepcile Roşii 1919" pe o rețea de socializare.
5 Comentarii
Normal ca au dus și niște sticle de alcool câteva petarde,fumigene l-au invatat sa înjure pe acel băiețel și nu în urma și ceva de tras pe nas.
Erju,Ruta aveti ceva su lui băiețel?
Ăștia ce îs Penticostași sau Iehobiști ?
@MĂMICA UISTĂ: Sa va manance cancerul pe toți franarii frustrati.Urare din partea mea de sarbatori pt niște jegoși de suporteri de *****.
@Gica: Subscriu !!!
Niste gunoaie de suporteri atat la CFR cat si la Sepsi.
Niste extremisti deghizati in suporteri,frustrati ca sunt minoritari,ei rasa cea mai cea.
@Gica: SĂ MÎNCI HÎVA MÎNCĂ TE BUBA NEAGRĂ MONISTOO ȘI FLOCII DIN CUR LA TOȚI ZIGANII