Duminica 22 Decembrie

Fapta buna nu rămâne ”nerăsplătită”. Ce i-a făcut un clujean unui șofer care l-a luat cu autostopul



Un bărbat de 33 de ani, din Bonțida, este cercetat de polițiștii clujeni, după ce ar fi furat un rucsac cu mai multe bunuri de la un șofer care l-a luat cu autostopul.

Potrivit polițiștilor, la data de 30 noiembrie 2015, bărbatul ar fi sustras dintr-o autoutilitară două laptop-uri și un aparat foto, în valoare de peste 6.000 de lei. Acesta ar fi urcat în autovehiculul respectiv de pe raza localității Apahida cu intenția de pe a ajunge în Bonțida, cu permisiunea conducătorului auto. La coborâre, bărbatul ar fi luat un rucsac care conținea bunurile menționate.

Oamenii legiiau reușit recuperarea aparatului de fotografiat și a unui laptop, bunuri care aparțin unei societăți comerciale în cadrul căreia persoana vătămată este administrator.

Cercetările sunt continuate pentru recuperarea integrală a prejudiciului și tragerii la răspundere penală a bărbatului.

Comentarii Facebook